Dacă procurorii nu cunosc etimologia șpăgii!…



Găștile de bișnițari politici din opoziția suceveană au anunțat, deja, că ne vor supune atenției, prin sondaje, numele de candidați, pentru a selecta noi personajele preferate. Se vede treaba că Nechifor și Băișanu ne iau drept fraieri, care pot pune botul, din nou, la această prefăcătorie, când se știe că listele de candidați, inclusiv la PD-L și la PRM, se fac în baza contribuției bănești și nu prin filtrul „sondajelor de opinie”, care nu înseamnă decât penibile tentative de manipulare.
Știu un caz, la PSD, în care un tânăr, care făcuse un credit bancar de o sută sau două de milioane, pentru a-și finanța campania, și care, în clipa în care Gavril Mîrza și Ioan Cătălin Nechifor au fost aleși în Parlament, devenea, conform ordinii de pe lisă, consilier județean, dar care n-a mai ajuns, pentru că i s-a înfățoșat, imediat, ștabul de partid municipal, Virginel Iordache, care i-a cerut să se retragă, „pentru binele partidului”, locul acela, cuvenit tânărului cu datorii bancare, fiind dat plocon unui alt membru, din josul listei, al găștii politice când roșie, când albastră. Și mai știu un student sărac, supraviețuind și plătindu-și taxele universitare din munca de hamal în bazar, care a trudit pentru PSD ca nimeni altul, Nechifor promițându-i un loc de muncă în cadrul birourilor parlamentare. Fraierul de student, tot din hămălit în bazar supraviețuiește!
Și mai știu o mulțime de studenți „liberali”, care au format „alaiurile” lui Băișanu și care au fost lipitorii lui de afișe doar pentru a trece, cu nota 9, dar fix cu nota 9, fără a mai da șpagă, examenele la un alt „universitar PNL” șpăgar (țin să precizez că Băișanu nu ia șpagă de la studenți). Al dracului cuvânt, care desemna, cândva, uneori și sub numele de șpa(n)gă, sulița aceea scurtă și groasă, pe care politicienii, de la Vlad Țepeș încoace, o foloseau drept țeapă (păcat că Băsescu nu a cunoscut etimologia șpăgii!).
PD-L, în schimb, nu are probleme cu sărăcia simpatizanților săi, ci doar cu cea a numiților în funcții de conducere (majoritatea sunt săraci… cu duhul!).
Aleșii locali și județeni, în marea lor majoritate (printre excepții s-a numărat Doru Popovici și se numără Brândușel Nichitean și Petrică Știrbu), sunt doar niște bișnițari politici, care investesc sute de milioane de lei în locul eligibil de pe liste, apoi se bulucesc, pentru a-și recupera înzecit investiția, în comisiile cu dever mare la șpagă și, mai ales, în cea de urbanism (ce să-i faci, dacă procurorii nu cunosc etimologia șpăgii!…).
Prestația aleșilor noștri municipali și județeni ne este mereu potrivnică. Datorită acestor lacomi, dar orgolioși bișnițari politici, plătim noi impozite și cheltuieli comune mai mari, așa cum plătim, anticonstituțional, și ceea ce nu consumăm (energia termică, pentru cei cu centrale proprii, de pildă). Datorită bișnițarilor politici municipali, Suceava nu are, de două decenii, un plan general de urbanism, construcțiile noi ocupând toate spațiile verzi de pe Calea… Șpăgii. Din când în când, în megieșia alegerilor, aleșii noștri se pun pe vărsat lacrimi de crocodil prin conferințele de presă, ba mai dând în primarul Lungu, dar nu cu adevăruri, ci cu calomnii atât de sfruntate, încât să nu le creadă nimeni, ba mai dau în președintele Flutur, dar cu multă, multă delicatețe, de teamă să nu-i arunce Flutur în ceaunul cultural al lui Niță Humor de Bucovina și să-i depună, apoi, pe masa obștească, drept mămăligă. La drept vorbind, ei, aleșii noștri municipali și județeni, nici nu sunt altceva decât mămăligi, ba ale lui Mîrza, ba ale lui Flutur și ale lui Lungu, aruncate pe masa alegătorilor, din patru în patru ani, deja mucezite și otrăvitoare, dar savant învelite în roșu, în portocaliu sau în galben.
Pariez că, în urma acestor „sondaje de opinie”, de cea mai mare popularitate afectivă printre suceveni se vor bucura farurile noastre călăuzitoare spre viitorul luminos al Sucevei, Ștefan Alexandru Băișanu și Ioan Cătălin Nechifor, de multă, multă dragoste bucurându-se și rudele lui Băișanu, și „colegii lui, academicienii”, dar și cei mai mulți dintre inutilii, păguboșii consilieri ai actualului mandat. În primul rând, studențimea și liceimea social-democrată și liberală vor vota entuziaste și în secret pentru notorietatea unor indivizi care nu o merită, dar care au metode specifice de obligat studențimea și liceimea să compliciteze la acest nerușinat fals manipulatoriu. Iar lecția asta de ipocrizie nu se va uita, din moment ce înseamnă inițiere în gășcărism politic.