Dacă nu vei fi tu, va fi altul…

Mi se par de-a dreptul imorale reclamațiile hollywoodiene privitoare la violuri comise cu 20-30 de ani în urmă: de ce n-a țipat siluita atunci? Simplu: mai întâi, fiindcă n-ar fi avut decât de pierdut, și apoi (mai ales) pentru că presupusul agresor nu-și împlinise notorietatea și averea de acum, când avocații pot să-i pretindă lejer daune de milioane. Probabil că doar instituirea unui termen înlăuntrul căruia să fie depuse plângerile ar mai atenua stridența corului fecioarelor care cer „desdăunare” pentru presupuse agresiuni suferite… într-alt veac. Nici în celălalt capăt al lumii, în cetatea moscovită „Mosfilm”, actrițele nu erau scutite de asalturi sexuale, numai că altele erau regulile și cu totul altele consecințele. Artista Vera Davâdova a fost una dintre „țiitoarele” lui Iosif Vissarionovici; „tătucul popoarelor” proba o energie virilă debordantă și nu ezita să și-o risipească fericind detașamente de Matrione, indiferent unde se situau ca poziție socială, vârstă, religie, înrudire. Și nu conta dacă „omagiul” era acceptat ori impus, cine cuteza să spună „nu” ajungea direct în Siberia. Verocika i-a fost, pare-se, mai mult: amantă de suflet vreme de peste două decenii. În istoria comunismului românesc, patul n-a avut nici pe departe rolul și locul consacrate de un Stalin, Mao, Castro, Tito & comp. Dej, bărbat singur și statornic, s-a dedulcit doar din farmecele unei artiste. Adevărat, la nivelul II combăteau armăsari ca Teohari Georgescu, despre care Securitatea a raportat că „44 de tovarășe, soții ale cadrelor, au fost nevoite să-i ofere favoruri sexuale în schimbul obținerii pașaportului ori avansării soțului”. Ceaușescu se pare că nu s-a bucurat decât de grațiile suavei sale soții (de unde, poate, și paranoia). Conducerea de partid a URSS, în frunte cu Stalin (mai ales în perioada 1932-1948) a preschimbat scena politică în bordel și patul în tribună de afirmare – inclusiv… artistică. Davâdova, femeie măritată, prim-solistă la Bolșoi Teatr, era, se zice, o frumusețe răpitoare, jinduită de întreg nivelul I al nomenclaturii de la Kremlin. Cum arăta Stalin în pat? Ni-l descrie amanta: „mic de statură, corpul foarte urât, osos, cu claviculele ieșite în afară, vertebrele rare, torsul îngust și scurt, mâinile și picioarele excesiv de lungi.” Duhnea a mahorcă, și a dantură neîngrijită – dar era Stalin! Și deși se știa că Davâdova îi este amanta cvasi-oficială, nu conteneau să-i dea târcoale și să-i facă direct, brutal, propuneri amoroase, al de Kirov, Molotov, Malenkov, Kalinin, Jdanov, Kaganovici, Mikoian, Vâșinski, Budionâi, Voroșilov, Bulganin, Hrușciov (adică, aproape întreg Biroul politic), plus temuții șefi ai NKVD Iagoda, Ejov, Beria și secretarul lui Stalin, Poskrebâșev. (Dacă am înțeles bine, singurul care n-a izbutit să se înfrupte a fost Beria – dar se consola cu elevele de liceu pe care le răpea în plină stradă și le viola la Lubianka.) Șefii PCUS își trimeteau acoliți înarmați s-o aducă pe Verocika în patul din „dacea” personală; dacă se întâmpla să dea peste alți mesageri veniți cu aceași misie, se lăsa cu împușcături! Îngrozită de asalturile lui Beria, Davâdova a alergat să-i ceară ajutor lui Malenkov. Care… „m-a împins fără menajamente în dormitor și…” Era perioada marii terori, execuțiile atingeau, numai la Moscova, cifra de 1200 pe noapte. Vera, acum laureată a Premiului Stalin, artistă emerită a RSFR și deputată în Sovietul suprem, a fost invitată să asiste la schingiuirea lui Zinoviev, Kamenev și ceilalți. „Lucrătorii din domeniul artelor trebuie să se călească” – i-a spus Stalin. În cele din urmă, recunoștința lui Stalin s-a manifestat cum era de așteptat: în ceasul morții, când abia mai vorbea, a izbutit să mai ordone: „prostituata Davâdova merită mai mult ca oricine moartea.” Cum Stalin a murit primul, Vera a scăpat. Memoriile ei sunt pur și simplu îngrozitoare. Nu-i o carte porno, cum vor fi bănuit unii. Nici măcar sexi. Tumultuoasa viață privată a Verei, relatată până-n cele mai mici amănunțimi, se opacizează total în pragul dormitorului. Cititorul este nevoit să apeleze la propria intuiție și imaginație pentru a duce până la capăt firul unor istorisiri eliptice. Davâdova pare întâi de toate interesată să investigheze politicul, cercetat din pragul alcovului: cititorul este invitat la călătorii prin lumi paralele, aparent fără vreo legătură între ele: concretețea celor două planuri ar determina, logic, excluderea reciprocă: chiar în seara în care Davâdova îl giugiulea pe Stalin, Iosif Visarionovici aprobase împușcarea a 3167 de persoane propuse de Ejov la „condamnarea cu gradul întâi”. Pe vremea aceea, totul părea mult mai simplu, inclusiv absurditatea terminologică „viol… acceptat”. Pentru justificare, se apela la clasici: Stalin își motiva excesele sexuale citând cinic din Lermontov: „Dacă nu vei fi tu, va fi altul, prietene, așa că e mai bine să fii primul, decât al doilea”… De unde se vede că smiorcăielile hollywoodiene interesate nu-s decât acre glumițe „capitaliste” prin comparație cu cele ce se petreceau cândva în umbra Kremlinului…