Siderare și neputință

„Dacă există Dumnezeu, Mihaela Alina Horeanu va plăti”



Mihaela Alina Horeanu
Mihaela Alina Horeanu

– Anișoara Mancaș, soția directorului din Botoșani ucis de cei doi studenți suceveni, s-a declarat stupefiată de faptul că Alina Mihaela Horeanu se află încă în libertate
– Văduva s-a constituit parte civilă în procesul care va urma și cere despăgubiri de 250.000 de euro pentru a avea cu ce-și crește cei doi copii minori
Soția directorului din Botoșani ucis cu sălbăticie într-un apartament din Iași de doi studenți din Suceava s-a declarat stupefiată de mersul anchetei și în special de faptul că unul dintre principalii suspecți se află în continuare în libertate. După ce vineri a fost audiată de procurorii ieșeni timp de aproximativ o oră și jumătate, Anișoara Mancaș a stat de vorbă cu colegii noștri de la „Ziarul de Iași”, cărora le-a mărturisit amărăciunea legată de tot ce se întâmplă în acest caz. „Nu mi se pare corect ca cea care mi-a ucis soțul și mi-a lăsat copiii fără tată să fie liberă. Dacă mai există un Dumnezeu pe lumea asta, mai devreme sau mai târziu va fi arestată și va plăti pentru ceea ce a făcut”, a spus Anișoara Mancaș. Femeia a anunțat că va cere și despăgubiri civile de la cei care l-au ucis pe Daniel Mancaș, iar suma pe care văduva crede că i-ar fi necesară să-și crească cei doi copii minori, o fetiță de 8 ani și un băiețel de numai 3 luni, se ridică la 250.000 de euro. „Nici o sumă de bani din lume nu va compensa, totuși, trauma și pierderea suferite de mine și de familia mea, în special de cei doi copii ai mei”, a spus Anișoara Mancaș. Văduva a aflat de relația extraconjugală a soțului cu suceveanca Mihaela Alina Horeanu abia în timpul anchetei. Totuși, ea crede că mobilul crimei a fost jaful și nu gelozia, așa cum au susținut principalii suspecți. Tot vineri, soția directorului ucis acum aproape 4 luni a fost scoasă oficial de pe lista suspecților, cu hârtia primită de la procurori aceasta putând acum să ridice asigurarea de viață pe care Daniel Mancaș o avea. Pe de altă parte, oamenii legii au descoperit asupra victimei o pereche de ochelari de vedere, care erau complet distruși, ceea ce denotă faptul că bărbatul a fost lovit și cu o bâtă, cel mai probabil de către Mihaela Alina Horeanu.
– Vlad Irimia Scurtu a cerut înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu interdicția de a nu părăsi localitatea
Pe de altă parte, trebuie spus că studenții deja arestați în această cauză, Vlad Irimia Scurtu, de 19 ani, student în anul I la Informatică, Daniel Brăescu, de 26 de ani, student în anul V la Medicină, și Alexandru Stan, de 21 de ani, student în anul III la Construcții, vor rămâne în arestul Poliției. Judecătorii de la Tribunalul Iași au admis cererea procurorilor de prelungire cu încă 29 de zile a mandatelor de arestare emise pe numele celor trei, perioadă în care se vor mai audia o serie de martori și se așteaptă rezultatele testelor ADN prelevate. La termenul de vineri, suceveanul Vlad Irimia Scurtu a cerut înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu interdicția de a nu părăsi localitatea, solicitare respinsă de magistrați. Cei trei pot ataca cu recurs la Curtea de Apel Iași măsura de prelungire a mandatelor de arestare preventivă. Oribila crimă pentru care sunt cercetați cei trei, precum și Mihaela Alina Horeanu, în vârstă de 22 de ani, s-a petrecut în ziua de 9 februarie, într-un apartament din cartierul ieșean Nicolina. În acea zi, tânăra, împreună cu prietenul ei, l-au chemat pe Daniel Mancaș, de 32 de ani, în imobilul unde sucevenii stăteau cu chirie. După o discuție contradictorie între Mancaș și Horeanu, foști amanți timp de mai multe luni, lucrurile s-au precipitat, iar botoșăneanul a sfârșit ucis cu mai multe lovituri de cuțit, briceag și bâtă. După ce l-au mutilat, cei doi suceveni au cerut ajutorul celorlalți doi prieteni, Brăescu și Stan. Grupul celor patru a încărcat cadavrul în portbagajul unei mașini, după care l-au abandonat în pădurea din comuna Ciprian Porumbescu.


Anisoara Mancas
Anisoara Mancas
Mihaela Alina Horeanu
Mihaela Alina Horeanu


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va organiza, cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale, un concert caritabil de pricesne

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va organiza, cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale, un concert caritabil de pricesne
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va organiza, cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale, un concert caritabil de pricesne