Dacă dragoste nu e…(16). Amoruri

Amoruri.”Apoi se mai poate discuta pe marginea amorurilor lui Fr. Villon, amoruri în care neîncetat a căutat Femeia și n-a aflat-o așa cum și-o dorea, ba mai mult, „Nici nu putea să o afle în condițiile vieții pe care o ducea, în tovărășiile în care se complăcea” (N. Chirica). Unele dintre ele sunt amintite de poet în ”Testamentul cel Mare” (Iohanneton, Macée din Orléans, Marion l’Ydolle), în ”Balada frumoasei coifărițe” – adresată fetelor ușoare (frumoasa Mănușăreasă, Blanche Pingelăreasa, dulcea Cârnățăreasă etc.), în ”Danie” (Ea, Katherine de Vauselles, Marthe, rotofeia de Margot), toate fiind înveșnicite, cu însușirile și defectele lor, la fel cum el însuși se prezintă cititorilor în diverse ipostaze ale agitatei și scurtei sale vieți (a dispărut fără urmă la doar 32 de ani!). Desigur, nu trebuie omis faptul că, după cumplitele suferințe îndurate în peregrinări și îndeosebi la ocnă, Villon se leapădă în ”Octetul 60” de iubirea femeilor, practic de ceea ce îndrăgise cel mai mult în viață: „Urăsc iubirea și-o blestem/și-o-nfrunt cu sânge și cu pară”…Închei cu izbutitul elogiu adus de traducător Marelui Damnat și Surghiunit, adică celui care „lasă în urmă o operă nemuritoare, aureolată de acea profundă omenie ce dă creației eternitate și creatorului o permanentă contemporaneitate” și pe al cărui mormânt, este de părere acesta, ar trebui inscripționate, chiar cu majuscule, următoarele patru versuri din ”Octetul 165”: „Aici, sub prag, zace-adormit,/ucis de-a dorului săgeată,/un mic studinte pricăjit,/ François Villon numit odată”. (George Petrovai).
Brâncuși.Fragment dintr-o scrisoare adresată în 1914 de Brâncuși – aflat la Paris, încă în febrilă căutare de sine – unor consăteni, prieteni gorjeni: ”Când ajunsei la ministru, de cine credeți că dau, de Morțun, un vechi amic care mă ajutase, pă la ’906 la o expoziție, să vând capu de copil din bronz…dar iată că ajunse ministru. Dar ce credeți, o mai mare mâhnire nici că se putea, bunul meu amic nici nu se uită la mine și mă refuză cu cea mai mare nerușinare. Daia vă zic că fusei tare mîniat. (…) Acu stau cu proiectu în atelier și mă gîndesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în țară. Acu îmi mai trecu și cum găsii scrisoarea de la aldi matale ia că mă prinse iar doru de acasă. Pe aici începu răzbelu și tătă lumea fierbe, dar încă la Paris îi liniște. În iarna asta mă pregătesc să plec la Chicago în America unde mă invită ăi de la muzeul lor să le torn și lor măiastra mea în oțel inoxidabil. Nea Vasile, îmi pari ghini că-ți plăcu Călăreața și icoana de ți’o lăsai la nea Petrică. Mă întrebați dacă fac și aici Călărețe și Vînoase d’alea. Apăi să știți că de ar fi de pe ăștia ar trebui să cioplesc în fiece zi cîte una. Păi io numa cu astea mă țiu… că le vînd ăl mai ghini din tăte cioplelile mele. Numa ieri ce vîndui una la un pictor american de’i vecin de ușe cu mine, e vinit taman din nordu Americii, e fiu de telectuali cu mari legături în tăt Parisu. V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulți amici dă tate națiile. Io stau jos și ușa mea dă la atelier dă chiar în bătătură și cum pînă acu nu dădu neaua p’aici și nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte și pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripți pă jar cu usturoi, dă cîte ori fac mămăligă mi-aduc aminte de nopțile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura și cum mă învăță tanti Mândra să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului. Așa făcui io aseară dă’i băgai pă toți în draci, ieșiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă și vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ș’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa și să’ncinse un chef pă cinste.“
Angel (somnoros).Într-o noapte defectă, în chilia-mi popească/ s-a rătăcit un înger cu mască!/ Am crezut că victimă a visului sunt:/ dar nu, din aripat, zău, curgea unt…/ (l-am gustat: era oloi din cel adevărat)./ – Ce vrei, sidefat zburător, Poe-sc mesager,/ la ceasul cînd insomniile pier?/ – Ghicește! – a răspuns dolofanul copil/ și tumba s-a dat, peste-al lampei fitil…// Mi-a trecut somnul, dedulcit la șaradă:/ cine e angelul? de ce vru să mă vadă?/ L-am ademenit cu nectar și cu pască:/ cînd aproape-am ajuns, jos i-am dat smeada mască.// Minune! Sub cartonul gonflat/ nu era chip de înger, ci-o d’anțărță/ amintire din pat…// Mai exact, cînd pe năsuc vrut-am să-i aplic/ un paternal & cast pupat/ am realizat/ că ating discretul tău ombilic!// – Ptiu! Demon mic,/ iar m-atragi în oniric!/ (păi cum nu? Bulbucații-i ochișori/ nu erau decît/ delicații… tăi sînișori!/ cu sfîrcuri roz-gentile/ în loc de pupile)./ Să nu amintesc că-n loc de gură, celesta dihanie pusese,/ specialistă-n perplex,/ inubliabilul tău sex!…// Indecenta imagine m-a scos din minți;/ sîngele-mi ascet s-a umplut de dorinți…/ – Pune-ți pe față cartonul infect/ și-ntinde-o, din nocturnu-mi proiect!/ Prea răscolitu-m-ai destul,/ copil cu aripe de tiul!// Celestinul pluti c-n „fîl-fîl” cristalin,/ îmi bău tot absintul și îmi spuse: – Revin!// Clipa mi-o răvăși pehlivanul celest,/ reîndemnîndu-mă să ne-muresc!// Sunt deja în luntrea-mi de iască:/ vin spre tine, Aevărato,/ tu, minunato, des-încercato,/ pîlpîindă sub mască!… („Înger cu mască”, Bogdan Ulmu).
Superb.Fragment desprins dintre versurile uneia dintre cele de pe urmă poezii ale poetului Ion Brad (1929-2019): „Să stăm cândva de vorbă,/ iubita mea, în doi,/ să cheltuim o noapte /pe tot ce suntem noi…/ Tu să detești cafeaua, eu un bătrân rachiu…/ Să fie cald în casă/și rânduială-n lucruri,/ să fim, întâia dată,/noi, singuri, să te bucuri./ de noaptea care trece/ de ziua care vine,/ atât cât se mai poate,/ cât ni se mai cuvine./ Să stăm, ca unul singur, /de vorbă amândoi/ și să săpăm în urmă, /până vom da de noi”.
Aleasă.”Aleasa mea între zădărnicii/ Și dintre toate, tu, cea mai înaltă/Floare-a pustiei, ancoră-n vecii,/Surâs adânc… spre lumea cealaltă…” (Teohar Mihadaș). Ușă. ”Da…sunt aici – aproape lângă tine/ cu brațele, de-o ceață albă, pline/cu gura de cuvinte-ntuneacată/ ce nu le voi mai spune…niciodată!/De m-ai iubit, nu te sfii – deschide/și-această ușă…viața o va-nchide…” (Nicolae Mocanu).Mândră.„Umblă mândra cea din curte/ Colo-n vârful cel de munte/ Patu’ ne-a fi pământu’/ Peste dânsul aștenutu’ /Să facem casă de vânt/ / Cu cer de-acoperământ /Iarbă verde de mătasă/ Într-acea măreață casă/ Pieptu’ ne-a fi de cuptiori / Vatră, inima cu dor /Și cu nori ne-om învăli / Soarele nu ne-a păli / Masă ne-a fi genunchele / Furci, cuțite – degetele /De-a lovi vre-o răutate/ /Vom trăi cu sărutate” (Folclor maramureșean, manuscris din1853).