Sonet.Visam c-azi-noapte Filis, întoarsă pe pământ, / La fel de-mbietoare ca-n plină zi, odată, / Poftea ca și năluca să-i fie-mbrățișată / Și – Ixion – la pieptu-mi un nor doar să frământ. // Inima mea dezvăluită / Și umbra-i, goală pușcă, în pat își face vânt / Și-mi spune: „Scumpe Damon, viu iar la tine, iată; / Dar în tărâmul jalnic, de Soartă-ntemnițată, / De când m-am dus, privește, azi mai nurlie sunt. // Viu să-mi sărut iar grabnic amantul cel mai bine, / Viu să mai mor o dată strivită-aprins de tine!“ / Și după ce-n nesațu-i mă stoarse cât a vrut, / Mi-a spus: „Mă-ntorc, adio!, în moarta-mpărăție. // Și-așa cum ți-a mers gura că m-ai f…t de vie, / Putea-vei să te lauzi că duhul mi-ai f…t. (Ch. Baudelaire, Parnasul satiric)
Codrescu(Constantin). Un mare – și nefericit – actor român. Pelicula „La moara cu noroc“ (1957), regizată de Victor Iliu, a fost al doilea lungmetraj autohton nominalizat la „Palme d’Or“. Constantin Codrescu a fost selectat inițial pentru a face parte din delegația care a însoțit filmul în Franța, însă în cele din urmă a fost nevoit să rămână acasă. Motivul a fost aflat studiindu-se dosarul pe numele actorului, aflat astăzi în custodia CNAS. O notă semnată de „un colectiv de actori“ (eterna turnătorie ”colegială” – n.a.) și transmisă pe adresa Ministerului Afacerilor Interne, în atenția ministrului Alexandru Drăghici (deși nu este datată, a fost expediată cu siguranță după 19 martie 1957, când Drăghici a preluat acest portofoliu, după ce anterior fusese ministru al Securității Statului) a fost picătura care a umplut paharul în cazul lui Constantin Codrescu. La 2 aprilie 1957, un referat semnat de către locotenentul major E. Turcu, ofițer din cadrul Ministerului Forțelor Armate, concluziona: „Nu suntem de părere a i se da aviz favorabil în vederea plecării susnumitului în Franța sau altă țară capitalistă“. Acesta nota, printre altele, că actorul este „un element cu origine socială nesănătoasă, neatașat regimului democrat, caracterizat ca fiind îngâmfat, sfidător, având prietenii numai cu elemente cu concepții vechi, elemente dușmănoase regimului“. De asemenea, Constantin Codrescu era văzut ca „un element impulsiv, violent, anarhic și de necontrolat, cu o educație dușmănoasă regimului, primită de la părinții săi“. Pe de altă parte, Turcu admitea că „din punct de vedere profesional-artistic sus-numitul este un actor talentat și bine pregătit“, însă îi mai reproșa lui Constantin Codrescu și faptul că „refuză să-și plătească cotizația la sindicat, se situează în fruntea nemulțumiților, arătându-se încontinuu nesatisfăcut de condițiile și salariul pe care-l are ca actor, deși situația nu este așa“. „Nu participă la ședințele politice ce se țin sau la celelalte ședințe are au loc în cadrul teatrului, spunând că pe el nu-l interesează, întrucât e numai vorbărie goală și că în practică nu se aplică nimic“, mai nota Turcu.
Jumară.În mediul rural din Apuseni, unul dintre obiceiurile practicate prin care se încerca aflarea veștii unei noi căsătorii în comunitate, în anul următor, era și „Jumara pisicii”. Pe o spată de la războiul de țesut se așeza câte o jumară de slănină pentru fiecare fată prezentă. Fiecare dintre aceste fete își însemna jumara pentru a nu o confunda. Spata cu jumere era dusă în camera alăturată sau era lăsată pe podea (după caz), unde se afla pisica. Aceasta din urmă mânca din jumere. Când se aducea înapoi, în cameră, spata cu jumerele rămase, se constata faptul că pisica a mâncat slănina fetelor care se vor mărita în anul care urmează, celelalte mai având de așteptat. Acest obicei se încadrează în cadrul practicilor magico-religioase, pe care fetele de măritat le practicau în cadrul Vergelului, pentru a afla dacă se vor mărita în anul care urmează. Marcel Lapteș nota în lucrarea sa următoarele informații: „Fiind la cumpăna între «timpul bătrân» și cel nou, fetele din comunitatea sătească își căutau prin semne matrimoniale ursitul, aflarea viitorului soț.” (apuseni.info)
”Puterea exemplului.” Un copil de 11 ani era ”catastrofă” la matematică. Părinții au încercat de toate, de la hipnoză la meditații private, dar fără niciun rezultat. Disperați, s-au hotărât să-l înscrie la o școală religioasă. După prima zi de școală, copilul vine acasă cu o figură împietrită, nu zice nimic, merge direct în camera lui și se apucă de învățat. Iese doar să mănânce, se întoarce tăcut în camera lui și continuă să învețe. Zi după zi, aceeași rutină. Copilul nu mai vrea să știe de prieteni, ieșit în oraș, jocuri video. Nimic în afară de matematică. Părinții erau oarecum derutați despre această schimbare totală… La sfârșitul anului școlar, copilul vine acasă, depune carnetul de note în fața părinților și intră în camera lui, unde învață în continuare. Mama deschide circumspectă carnetul și vede că fiul ei are 10 la matematică! Fericită, fuge în camera lui, îl îmbrățișează matern și îl întreabă: – Cum ai reușit, dragul meu? Te-au ajutat preoții? – Nu. – Atunci, poate, programul de pregătire suplimentară? – Nu. – Manualele? – Nu. – Atmosfera – sobră – din școala bisericească? – Nu. – Atunci?! – În prima zi de școală, când am intrat în clasă și l-am văzut pe perete pe tipul ăla gol… plin de sânge, bătut în cuie, pe semnul plus, am știut că ăștia nu se joacă!
Exil.Ovidiu Publius Nasso a fost dus în exil pentru că a scris despre iubire, a cântat iubirea până la ultima silabă. Corina, femeia aprigă, model în textele sale, avea un tipar real, pe Julia, nepoata trufașă a împăratului. Lucrurile nu se schimbă, cei mari nu acceptă dezvăluirea tainelor lor din viața privată. Din acest motiv, exilul este o soluție de viață și de moarte, de existență și poezie, literatura având de câștigat prin textele scrise în exil.
Gemene. Întrebare la Radio Erevan: – Am cunoscut o fată care are o soră geamănă și seamănă ca două picături de apă. Cum pot evita să mă dau la cea greșită? Radio Erevan răspunde: – Dar de ce doriți să evitați acest lucru?
Precizie.– Alooo, iubito, sunt nebun după tine! În ce ești acum îmbrăcată? – Doar într-o pereche de chiloței roz. – Wow, vreau mai multe detalii! – 70% bumbac, 20% poliester, 10% elastan…