Dacă dragoste nu e… (15) Mirese

Love (!?). ”Azi am primit două SMS-uri de la prietena mea. Primul, ca să-mi spună că totul s-a terminat între noi doi… Al doilea, ca să mă anunțe că – scuze! – ea greșise adresa, destinatarul (semnat de un internaut oarecare).” (Din Pascal Bruckner, ”Paradoxul iubirii”, Ed. Trei, 2015).
Dior.Dior s-a aflat în 2022 în mijlocul unui scandal de proporții din cauza unei fuste negre pe care a prezentat-o ca fiind un model original, dar care a dus la proteste în Paris și la valuri de critici pe rețelele sociale. Internauții din China susțin că fusta de 3.800 de dolari este inspirată dintr-un model tradițional vechi de secole, scrie CNN. Studenții chinezi au organizat un protest și la Paris, în fața unui magazin al celebrei firme. Fusta care este în mijlocul controverselor ar fi un model din dinastia Song, de acum 1.000 de ani, care a devenit popular printre femei în timpul dinastiei Ming și Qing de mai târziu. Designul făcea ca fusta să fie potrivită pentru călărie. Ulterior, Dior a retras fotografia de la o expoziție din Shanghai și a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care își exprimă respectul pentru „sentimentele poporului chinez”.
Mirese.Pe vremuri (la sfârșitul sec. XIX – n.a.), fetele din România erau cerute în căsătorie la vârste foarte fragede. Nu era nimic ieșit din comun ca o fată de 15 ani sau chiar mai tânără să se mărite. O tânără doamnă din România mi-a povestit că bunica ei avusese numai 13 ani la nuntă. Fusese cerută în căsătorie, și ea, fiind doar o copilă, se gândise că va fi minunat să aibă rochii noi și să-și poată cumpăra tot ce-i poftește inima, așa că a spus da pe dată. Însă când a sosit ziua nunții copila nu mai era în aceeași dispoziție și nimic n-o putea îndupleca să meargă la biserică. Argumente, promisiuni, amenințări, nimic n-o clintea. Mirele ales și rudele ajunseseră la capătul răbdării – totul era pregătit, se adunaseră invitații, iar preoții așteptau deja în biserică să țină slujba. Ce-i de făcut? Dintr-odată, mirelui i-a venit o idee. S-a aruncat într-o trăsură, a mânat cu toată viteza și s-a întors de grabă cu cea mai frumoasă păpușă pe care o puteai găsi în București. Bucuria copilei a fost nețărmurită și, când i-au pus păpușa în brațe, a consimțit pe dată să intre în biserică și să se mărite. În ciuda împotrivirilor sale din ziua nunții, a fost, cum mi s-a spus, foarte fericită în căsnicie. Dar până în clipa morții nu i s-a adresat nicio dată altfel soțului decât cu „domnule“, adică „stăpâne“. El era cu mult mai în vârstă decât ea și de aici, îmi închipui, și respectul față de el. (Maude Rea Parkinson, ”20 de ani în România”)
România.E clar: am fost și rămânem o țară preponderent agrară. Semănăm vânt, culegem furtună… Cultivăm cu sârg prostia și incompetența, iar când nu mai avem ce face pe acasă, dăm cu grebla în curtea vecinilor noștri europeni…
Băbească.În “Amintiri despre Eminescu” de Teodor V. Ștefanelli, în secvența “Eminescu și Serbarea de la Putna 1871”, pot fi citite și aceste rânduri: “A treia zi am fost invitați în beciul mănăstiresc, vechi ca și mănăstirea, ca să gustăm vinurile mănăstirii și să facem un mic dejun. Era și Eminescu de față. Își poate fiecare închipui cât de impresionați eram când ne văzurăm în pivnița aceasta sub niște bolți minunate și atât de bine conservate, ca și când ar fi fost nu demult zidite. Am dejunat cu toții și egumenul mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, ne-a dat să gustăm din toate butoaiele care erau acolo, până ce ne-am oprit la un minunat vin de Nicorești.” Acel grozav vin nu putea fi decât “Băbească neagră” sau, cum i se mai spunea, “Crăcană de Nicorești”. Mai este cunoscută și cu alte denumiri: Căldărușă, Rășchirată, Crăcănată sau, precum în Basarabia, Rară neagră. Cum spuneam și altădată, moldovenii legând cam tot ce este trainic și izbutit de Ștefan cel Mare sau de vremurile lui, nici “Băbeasca neagră” n-a scăpat de umbra faimosului Domnitor. O legendă povestește că, trecând prin podgoria Nicorești, Ștefan cel Mare ar fi cunoscut harurile acestui vin grație unei bătrâne, care i l-ar fi înmânat într-o bărdacă dintre acelea ce aveau să se bucure de o nemăsurată fală pe vremea lui Eustatie Dabija, “moș Istrate Voevod” din celebrul poem al lui Eminescu. Se prea poate și asta, cu toate că “părintelui Moldovei” – și nu numai lui – îi plăceau prin preajmă “vârstele” mai puțin coapte. Ceva în felul nemaipomenitului Păstorel Teodoreanu: “Sfrijită ca o Sfânta Vineri / Mi-a spus o babă: la români / Băbeasca place mult la tineri, / Pe când, Feteasca la bătrâni”… (Mihai Ogrinji)
Dansatorii. ”Dansam în stradă, dăduseră / muzica tare, la maxim. / Sărea sângele din timpane, din nas. / Curgea bogat, înflăcărat pe piept. / Și noi dansam tot mai avântat. / Din ce în ce mai apropiați. / Din ce în ce mai aglomerați în singurătatea / ce ne răsucea răsuflările / ca pe o batistă, ca pe o mănușă. / Numai chipul ei era palid. / Tot mai fierbinte, tot mai asudat, / degetele și talia i le-am apucat / și, cu un gest ieșit din minte, / i-am rupt rochia transparentă, cuminte. / Ce nebunie. / Iată pielea de catifea. / Iată subsuoara apunând în decembrie. / Iată-i sânul iluminat de / muzica tăind în carne vie. / Erecția o întâmpină bezmetică. / Era de o frumusețe electrică. / Eram dansatorii înfrigurați ai străzii, / alunecând pe sângele ce se închega și zicea / că mai suntem vii – puțin, încă puțin, măcar un minut – dansându-ne partea. / Corpul meu dansator / a intrat în frigul ei calm, palid, perfect, / iar sângele a acoperit muzica încet, precaut.” (Florin Iaru)
Băicoi.De unde vine numele de „Băicoi”? Majoritatea persoanelor care au auzit de numele acestui oraș, Băicoi, probabil au gustat și bancurile pe seama numelui. Totuși, acest oiconim are o însemnătate istorică foarte importantă. Din punct de vedere etimologic, numele este format din două cuvinte: bai (de la „Baiu”), respectiv köy („sat”, în limba turcă și cumană), lucru care ne duce cu gândul spre legenda ciobanului Baiu, care ar fi coborât din munții Baiului, fiind probabil și primul locuitor al zonei. Deci bai-köy, „satul lui Baiu” (Mihai, 2016). Alte variante indică faptul că numele ar deriva din slavul coii, care înseamnă „populație veche”, și băiești, cuvânt ce se referă la exploatările de păcură din zonă, iar „Băicoi” s-ar forma astfel din coiii-băiești, care s-ar înțelege ca „Vechi exploratori de păcură” (ibidem). Astăzi, Băicoiul este al treilea oraș ca importanță din județul Prahova. Cea mai veche așezare de pe aceste meleaguri datează din secolul al IV-lea î.Hr., fapt dovedit de săpăturile arheologice de pe dealul Țintei, care au scos la iveală un tezaur de monede dacice și tetradrahme.