Dacă da, cine?

Azi are loc penultima încercare psihică (a noastră, a spectatorilor!) în drumul echipelor româneşti către cupele europene de fotbal, traseu care a devenit tot mai periculos şi mai greu de străbătut de la o ediţie la cealaltă. Alibiul alor noştri (patroni, antrenori, fotbalişti şi oficiali ai Ligii şi ai FRF) pentru mimarea intenţiei de performanţă, dar pentru care nu investesc absolut nimic, niciodată, este porcăria aia cu „masa bogaţilor”, la care cică noi nu am avea loc. Dar i-a oprit vreodată cineva pe oricare dintre ai noştri să devină şi ei bogaţi, investind în fotbalişti valoroşi şi implicit scumpi şi foarte scumpi? Şi care, evident, aduc performanță şi amortizarea investiţiei. Până să apară Rinat Ahmedov care să bage saci de bani în fotbalişti, Sahtior Donetk era cam ca Oţelul sau Petrolul de la noi. Apoi s-a instalat brusc, aţi ghicit, la „masa bogaţilor”. Cât timp investim în rebuturi, în toţi vopsiţii şi defecţii, în fosilizaţi de la noi sau de aiurea, ce naiba rezultate să aşteptăm!? Cum poate rupe gura Europei un Alibec sau un Chichireș (pe bune că nu-l cheamă aşa!?) care pe unde s-au dus au făcut fie golanii, fie meciuri de antologia umorului? Aşadar, azi urmează să vedem care din echipele noastre, alcătuite din fel de fel de nedoriţi şi nevandabili, se strecoară printre cele din eşaloanele europene al doilea şi al treilea, fiindcă despre primul, adică Champions’ League, nici nu poate fi vorba, atât timp cât întreaga noastră ligă mincinos profesionistă valorează, cu stadioane cu tot, mai puţin decât un singur fotbalist de calibrul lui M’Bappe sau Lamine Yamal. Diseară începem să ne lămurim dacă eu am fost un tâmpit cârcotaş sau un spectator lucid când am spus că vom intra cu maximum o reprezentantă în cupele europene, eventuala prezenţă a unei a doua putând fi considerată un veritabil miracol. Răspunsul final vine săptămâna viitoare. Indiferent însă ce credem, mi se pare obligatoriu să sperăm până în ultima clipă, măcar în ideea că dacă nu sunt şi ai noştri, privim ca la teatru sau ca la „Lacul lebedelor”. Fără implicare emoţională, fotbalul e totuşi nehazos.