Punând cap la cap câteva interviuri realizate cu somități din lumea stomatologică, reiese cât de sărman stau românii cu zestrea dentară. Doar 30 la sută dintre adulți mai păstrează inventarul complet din gură: 32, după cum ne învață buchea anatomică, de incisivi, canini și molari din gură.
Pierderea ireversibilă a dinților pe parcursul vieții începe încă de la vârsta fragedă de șapte ani. Părinții nu fac un caz din asta, nu se alarmează deloc, pentru că cei mai mulți cred că la copiii de șapte ani se pierd dinții de lapte, nu cei de folosință îndelungată. Acesta e nivelul lor de educație. N-ai ce să le ceri unor oameni înțepeniți în Evul Mediu.
Românul, frate cu caria dentară! Românul, frate cu tartrul! Românul, frate cu parodontoza! Românul, rudă prin alianță cu proteza dentară!
Nu e un secret că țara noastră ține la statutul ei de dușmancă neîmpăcată a pastei și a periuței. 20 la sută dintre români nu se spală zilnic pe dinți. De ce ar face-o?! N-au timp de fleacuri. Vreo cinci la sută nu-și spală dinții, în toată viața lor. Ăștia sunt așa numiții români dintr-o bucată. Un sfert din rândul celor care totuși țin la igiena bucală, folosesc o singură periuță pentru întreaga familie. Ar fi păcat ca bacteriile bucale să nu fie împărțite cu dragoste între părinți și copii, între bunici și nepoți, între frați și surori.
Capitolul frustrărilor dentare este încă unul unde ne situăm pe un loc fruntaș, alături de altele la fel de onorante, precum de exemplu mortalitatea infantilă sub un an. Lipsa de educație își spune în primă fază cuvântul. Apoi, pe la o bucată de vreme, apare parodontoza care desăvârșește opera de defrișare bucală. Parodontoza trage gloanțele de grație.
Dușmănia vine din zona rurală; dar nici cu orașul nu ne este rușine.
Dacă aș fi vreun poet ca pelticul ăla de Mircea Dinescu, aș compara țara noastră cu o imensă gură cariată, mâncată de parodontoză. Stomatologii Europa și USA ne oferă variante de proteze dentare, nicidecum dinți noi.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.