26 septembrie 2006 – iată o dată care sigur, pentru noi, va face istorie. În această zi, Comisia Europeană și Parlamentul European au decis, în urma unei analize (în principiu) severe că România și Bulgaria merită să intre de la 1 ianuarie 2007 în grupul UE. Odată cu noi, Europa celor 25 va deveni Europa celor 27. Mă consider norocos că, în această zi, am fost în băncile Parlamentului din Strasbourg – unde s-a discutat, preț de 60 de minute (!), această etapă a integrării noastre. Decizia, în ceea ce ne privește, a fost anunțată de Emmanuel Barroso și Olie Rehn. Fiecare a vorbit nu mai mult de 10 minute. Apoi au intervenit, preț de 2-4 minute fiecare (după ceas!) șefii de grupuri politice – care toți (cu excepția liderului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit) au salutat evenimentul. În total, o oră – pentru cele două țări. E puțin, 60 de minute? Poate, dar pentru noi, astăzi, aceste 60 de minute vin după 16 ani în care am trăit sub teroarea eșecului.
Să recunoaștem: noi, românii, ne-am simțit multă vreme (mai ales după 1989) ca fiind orfanii Europei. Degeaba vorbeam o limbă latină, degeaba ne consideram înrudiți cu unele dintre cele mai importante popoare ale Occidentului. Mereu, în ultima vreme, ne-am temut că va apărea ceva, în ultimul minut, care ne va da peste cap așteptările. Altfel spus: am avut mereu conștiința faptului că suntem europeni dar, cu toate acestea, ne-am temut de ceea ce s-ar putea întâmpla pe drumul recunoașterii noastre ca atare.
După acest 26 septembrie, inima noastră poate să se bucure. Mintea noastră, însă, trebuie să gândească deja la ceea ce avem de făcut mai departe. Integrarea este începutul, nu finalul “examenului” nostru european. Ea este cel mai simplu pas dintr-o cursă care sigur va fi una cu obstacole. Odată membri UE, va trebui să arătăm la ce anume suntem buni. Vrem să fim asistații Europei sau vrem să aducem Uniunii o valoare adăugată? Va trebui să impunem o marfă românească în primele 10-15 ale continentului. Rulmenți? Brânză? Mobilă? Programe de calculator? Ardei gras? Oricare ar fi răspunsul, noi va trebui să arătăm, într-un orizont de timp oarecare, că putem face mai bine decât oricine un produs anume. Asta se află la baza Europei Occidentale: excelența, competiția și complementaritatea.
După ședința din după-amiaza de-alaltăieri, mai mulți parlamentari europeni au venit să ne felicite. Era pură diplomație. După 1 ianuarie anul viitor, vom fi (în cazul cel bun, pentru noi) concurenții lor. Solidaritatea este o cale cu dublu sens: nu numai Europa va fi de aici înainte solidară cu noi, ci și noi va trebui să fim în acord cu ea, de la politica de apărare până la rata inflației. Unii dintre noi deja se tem ca nu cumva clauzele de salvgardare ce vor însoți (foarte probabil) aderarea să nu ne transforme, de la bun început, întru-n membru de rangul doi. E fals. Ceea ce ne poate aduce pe rangul secund ar fi numai ineficiența muncii noastre. Deloc paradoxal, soluțiile pentru ca România s-o ducă mai bine în interiorul UE vor trebui căutate și găsite la București, nu la Bruxelles. Cei 25 ne-au primit; ce loc anume ne vom găsi în UE este însă numai treaba noastră.
