Da, se produc minuni

Mă bucur că m-am numărat printre puținii care preziseseră victoria Stelei (care „Fcsb”!?) în meciul tur cu Lazio. M-aș bucura și mai tare dacă aș fi în stare să pronostichez și calificarea, chestie la care nu prea m-aș mai îndemna după ce am urmărit cam cu sufletul la gură meciul tur, al cărui rezultat justifică pe deplin titlul de azi din rubrica asta. Dincolo de cele petrecute pe teren, e clar că alaltăieri Dumnezeu și-a întors fața către Steaua, căreia i-au vâjâit în nenumărate rânduri gloanțe pe la ureche, doar norocul chior sau mâna divină făcând ca Lazio să nu înscrie. Cel puțin în faza aia cu mingea mai întâi scoasă din poarta noastră de un lazial, prin alunecare (sfidând legile elementare ale fizicii, care spun că dacă și tu, și mingea, alunecați în aceeași direcție, e neverosimil ca mingea să o ia la un moment dat în direcție opusă, dacă nu e prevăzută cu antenă și cu telecomandă), iar apoi împinsă cu șpițul de un altul într-o direcție în care oricare fundaș stelist ar fi dorit să o poată trimite, nu era nimic de înțeles. Vorba lui Shakespeare, totul e bine când se termină cu bine. Numai că la Roma, peste mai puțin de o săptămână, lucrurile vor sta complet diferit, în sensul că Lazio este obligată să vină tăvălug, fiindcă o atât de mare rușine este de neacceptat. Dovada că orgoliul lor a fost adânc rănit a fost chiar introducerea în partea a doua a meciului a jucătorilor care se presupunea că pot salva onoarea firmei, inclusiv a ăluia care e deocamdată golgheterul suprem în Europa. Cât privește echipa noastră, lucrurile sunt clare: fotbal au jucat fotbaliștii, adică Budescu, Gnohere și Man, au mai fost vreo 2-3 oarecum omologabili, restul – umplutură nehazoasă. Surpriză mare și plăcută a fost Vlad, care a apărat aproape fără greșeală, iar când a greșit a fost și el protejat de divinitate. În concluzie, calificarea se joacă. Steaua nu e favorită, după cum a arătat alaltăieri, dar are șansa ei. Doamne ajută!