Împrumutul e uneori bun vecin cu cerșetoria. În tinerețea mea, prin cârciumi mai ales, o ironie-banc făcea furori : Dă-mi un leu, să-mi iau un covrig, că mi-e o sete de n-am unde dormi la noapte. Era și un fel de a-ți lua peste picior sărăcia. Ca în Creangă. Nici frumos până la 20 de ani, nici deștept până la 30 și nici bogat până la 40. Dar sărac ca acum și ca anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost. Parcă așa suna citatul din marele povestitor.
Ce se petrece acum la noi? O știre-șoc a bulversat România. Aflăm că ne împrumutăm la Fondul Monetar Internațional cu o sumă astronomică, ceva care merge spre 20 de miliarde euro.
Îmi aduc aminte că o sumă mult mai mică împrumutată de Ceaușescu, sumă la care s-au adăugat mereu dobânzi, ducând-o parcă la 14 miliarde de dolari, a fost plătită de români, strângând mereu cureaua, în 25 de ani. Vindeam porcii rușilor și noi mâncam doar adidașii, poreclă pentru copitele râmătoarelor, singura parte relativ comestibilă care rămânea în țară. Dădeam, în contul datoriei externe, găinile din care rămâneau la noi ghearele și căpățânile. Ne culcam cu coșmarul datoriei externe și ne trezeam cu obsesia datoriei externe.
Împrumutul de azi, decis și negociat de iubitul nostru președinte-jucător (nimeni din Guvern nu pare a avea habar de negocierile începute imediat după Anul Nou de starostele de la Cotroceni, nici măcar bocii lui) nu pare a avea vreo noimă. Nu există, cel puțin aparent, o urgență. Nu suntem cu cuțitul la beregată încă. Și atunci de ce această cerere disperată a unei sume care nu știu și nu prea știe nimeni când și cum va fi plătită? Dobânda e mică, ne liniștește președintele. În primii doi ani dăm „doar” câte 700 milioane euro. Apoi vine scadența. Scadența înseamnă mai mult decât dublu față de ceea ce datorăm azi băncilor străine și nu suntem în stare să plătim. Fericirea, cu alte cuvinte, va dura puțin. Vine după aceea dezastrul. După noi – nu-i așa? – potopul!
Sunt un individ, conform standardelor la zi, depășit și chiar primitiv. Intru în panică numai la gândul că aș putea avea vreo datorie. Nu m-am împrumutat niciodată de bani nici la prieteni, nici la bănci. Nu pentru că n-aș fi fost pus în situația de a apela la această formulă comodă, dar și lașă, ci pentru că instinctul meu financiar a funcționat altfel. Asta e. Dacă te naști cu ochii verzi nu-i poți face căprui sau galbeni decât dacă păcălești lumea cu lentile colorate. Eu nu vreau să păcălesc lumea.
În satul meu mai trăiește încă unul al lui Iordache. Ajuns la bătrânețe, într-o stare fizică și morală deplorabilă, buhăit și alcoolic, reazimă zilnic stâlpul birtului, vânând câte un fraier pe care să-l tapeze de un ban. Dă-mi și mie, nea Lucică, 100 de mii. Ți-i dau îndărăt mâine. I-am dat odată, i-am dat de două ori, cu convingerea mereu că nu-i mai văd înapoi. Acum nu-i mai dau, cu toate că știu că se strâmbă în spatele meu și mă înjură. Cazul lui e clasat.
Grav e al unui învățător care s-a împrumutat, când avea băiatul gata de nuntă, de o sumă mare. Scot banii de două ori și imediat ți-i dau îndărăt, i-a zis el unui bucureștean care și-a făcut casă în Sângeru. Bucureșteanul, om pățit, a cerut o garanție notarială. Socrul mare a garantat cu casa. A trecut nunta. N-a scos cât spera, dar i-au rămas ceva bani. Zaiafet mare, lăutari scumpi, petrecere îmbelșugată. După nuntă mirii au plecat în străinătate, iar socrul mare, uitând de datorie, s-a pus pe petreceri. Azi nu mai are casă și este vecin de stâlp la crâșmă cu ăla al lui Iordache. Și el, cu toate că a fost învățător, om cu oarece ștaif în sat, trăiește din întins mâna și prăjit câte un fraier. Pentru ce nuntă se împrumută nemilos România, lăsând un plocon dureros în brațele copiilor? De ce face asta Traian Băsescu? Nu cumva e vorba de nunta lui electorală din această toamnă, când trebuie să cânte lăutarii, să curgă vinul, să petreacă națiunea? După aceea, mila lui Dumnezeu. Știu că Traian Băsescu a făcut orice cu acest popor. Ca într-o narcoză, poporul l-a aclamat și-l adulează. Și atunci când a aruncat spre el cu sticla de șampanie din care băuse, și atunci când a strigat „Să trăiți bine!”. Sondajele, care indică orientările noastre de iubire lucidă, îl așază în capul mesei, la nunta pierzaniei, tot pe Traian Băsescu. Să ne fie de bine!
