Dă-mi, că-ți dau!



Despre neregulile din lumea concursurilor literare s-a tot vorbit de-a lungul timpului, însă acestea continuă să se manifeste, în diferite moduri, conform proverbului ,,Câinii latră, ursul merge’’.

Mă voi referi, aici, doar la confruntările din lumea epigramei, specie literară foarte apreciată pentru că ironizează… derapajele de orice fel, descrețind frunți și așezând zâmbete pe buze.

Trei aspecte doresc să scot astăzi în evidență, fără să am pretenția că dețin adevărul absolut și fără a vâna elogii sau confirmări din partea celor care au aceeași părere…

  1. Mottourile cerute în regulamente sunt, în unele cazuri, praf în ochii concurenților, deoarece secretul durează numai până ce începe… marea evaluare.

Oricum, unii organizatori au stabilită configurația clasamentului încă înainte de jurizare și – tocmai de aceea! – refuză (de cele mai multe ori) să facă publice materialele câștigătoare;

  1. Lașitatea (izvorâtă din teama de a nu mai fi invitați la astfel de evenimente sau din alte varii motive!) de care dăm dovadă – cei mai mulți dintre noi! – atunci când, deși sesizăm greșeli grave de prozodie în epigrame premiate (sau observăm, clar, că n-au… sare și piper!), venim cu tovărășeștile expresii ,,felicitări’’, ,,bravo, maestre’’, ,,la mai mare’’ etc., etc., etc.;
  2. Reciprocitățile care, oricât ne-am minți că nu, continuă să funcționeze pe principiul ,,dă-mi, că-ți dau!’’, acestea fiind observate de către cei mai mulți, dar – cu puține excepții! – fără luări de atitudine în scopul eradicării acestui… străvechi obicei.

Astfel se explică de ce creații chiar foarte bune (autorii și le postează pe rețelele de socializare!) rămân pe dinafară, în timp ce oportuniștii și vânătorii de onoruri (fie ele și nemeritate!) își savurează succesul felicitându-se că au reușit să găsească drumul spre (părerea lor!) gloria literară.

Desigur, cele semnalate mai sus nu se aplică la toate festivalurile de gen (majoritatea respectă și se respectă!), dar tocmai de aceea este nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate și corectitudine pentru ca epigrama să rămână aproape de sufletele cititorilor… Voi reveni!

CONSTATARE

Fi’ndcă ies la suprafață

Creatori de… n-am cuvinte,

Epigrama merge-n față…

Cu picioarele-nainte!

Constantin MOLDOVAN

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!



Recomandări