Da, l-am văzut tot o dată!

Nu știu în ce măsură aceia mai tineri dintre dumneavoastră își amintesc de talk show-urile pe probleme de fotbal de acum vreo două decenii, dintre care cel mai notoriu era cel moderat de Ovidiu Ioanițoaia, duminică noaptea, după terminarea ultimului meci al etapei. Mai trebuie arătat și că etapa se desfășura în cele două zile de la sfârșitul săptămânii, în condițiile în care Liga l era alcătuită din 18 echipe. Erau prezenți frecvent câte unul din capii celor două organisme răspunzătoare de starea fotbalului din România, Sandu Mircea de la FRF și Dumitru Dragomir de la LPF. De fapt, erau mereu prin studiourile televiziunilor, încât ajunseserăm să ne săturăm de ei până-n gât și să ne dorim schimbarea acestora, chestie care părea (și chiar era) logică. Mai ales că eram și tot timpul informați asupra nenumăratelor mânăreli și golănii făcute de ei, desigur în complicitate cu feluriți alți derbedei de aceeași speță. Lămuritor e și faptul că poreclele celor doi erau numele și porecla celui mai cunoscut mafiot, personajul din romanul „Nașul” al lui Mario Puzo: lui Sandu i se spunea Nașu’, iar lui Dragomir, cum sigur vă amintiți, Corleone. Eram sătui de ei, voiam schimbare, cu toate că „mafioții” au condus un fotbal care la nivel de club era prezent în cupele europene cu destule echipe, iar Naționalamergea frecvent la turnee finale. Schimbarea produsă prin înscăunarea lui Burleanu la Federație și a lui Iorgulescu la LPF a adus nu doar tăcerea aproape totală a celor doi, ci și dispariția deplină din peisajul internațional a fotbalului românesc. Alaltăieri, patronul FC Botoșani, domnul Valeriu Iftime, zicea că pe Gino Iorgulescu l-a văzut la Botoșani doar o dată, acum 8 ani, în campanie. Tot așa și eu: mi-l amintesc bolborosind niște tâmpenii la televizor tot pe atunci, apoi dispărând total, că măgaru’ în ceață. Nu-i duc lipsă, dar constat că fotbalul românesc nu e condus de nimeni, și poate și de asta arată cum arată!