Pufoaica de vara

Dă-i înainte, Maiestate!

Cred că cel mai tare-n viața lui, regele Mihai s-a hâit de râs în vara lui 1993, când guvernul românesc a declanșat o acțiune judiciară împotriva sa, la Tribunalul de la Geneva. Demersul cabinetului Văcăroiu își propunea recuperarea a 42 de tablouri de patrimoniu, scoase din țară de strângătoarea tărtăcuță încoronată Mihai, care – cum spuneam – a avut ocazia să se strice de râs, știut fiind că el s-a născut cu mână doar de luat, nu și de dat.
Oricât nu l-am avea la suflet pe Iliescu, nu putem să-i contestăm calitățile de proroc monarhic. Încă din aprilie 1992, Iliescu spunea despre viitorul socru al lui Radu Duda: „Nu a plecat decât cu zece vagoane din țară, cu trei automobile, adică un prăpădit de cetățean. Să ne amintim cu ce-a venit Carol I în România și cu ce-a plecat Carol al II-lea, și cu ce-a plecat Mihai. Și acum, vor să revină”.
Și au revenit.
Văd că regele nu stă o clipă degeaba: vara asta s-a mai căpătuit cu 3450 hectăruțe de pădurice brașoveană. Încă o lovitură!
Ce grătare o să mai tragă el la pădurice, cu armata lui de fete, gineri și nepoți! În pantaloni scurți, alteța Duda va întoarce fripturicile de pe-o parte pe alta, ca să se pătrundă ca lumea, în timp ce maiestățile lor vor ațipi fericite pe-o pătură, obținută și aia în urma unei retrocedări deștepte. Iar fetele sale în prag de menopauză vor încinge o partiduță de volei.
Descurcăreț rege! Știe să se-nvârtă. Doar nu era să trăiască numai din pensia amărâtă de rege de categoria a III-a!
Dă-i înainte, Maiestate!

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți