Cu zece luni înaintea preconizatei admiteri a României în Uniunea Europeană și cu trei săptămâni înaintea unui Raport decisiv pentru scopul de mai sus, apele s-au mai limpezit la Bruxelles în ceea ce ne privește. De fapt, după Raportul din 3 aprilie a.c. al lui Olli Rehn – favorabil peste așteptări -, mai multe lucruri s-au schimbat pe aici. Pe de o parte, câțiva eurodeputați din Franța (mai ales), Spania și Italia au început o campanie declarată pentru redeschiderea adopțiilor internaționale de copii din România. Deși nu are susținerea grupurilor politice europene, campania este suficient de puternică încât să necesite reacții repetate de la București. O altă consecință majoră este legată de mass-media: nu cred că s-a întâmplat vreodată, în toată istoria presei noastre, ca ziarele și audio-vizualul din țară să fie monitorizate cu atâta sârg. Toate scandalurile, acuzațiile, dramele, aberațiile ș.a.m.d. de la noi ajung atent filtrate la Parlamentul European, pe masa de lucru a celor ce au un cuvânt de spus.
Ei bine, acum putem să spunem clar: în principiu, cele trei grupuri politice principale – adică (în ordinea mărimii) creștin-democrații, socialiștii și liberalii – s-au declarat de acord cu aderarea României și Bulgariei în 2007. E limpede că aceste două țări nu sunt cu totul pregătite, dar – cum spunea francezul Pierre Moscovici, unul dintre raportorii pentru România – nici o țară nu a fost cu totul pregătită în momentul admiterii sale.
E curios, însă, cine ne este împotrivă: extrema dreaptă, extrema stângă și „verzii” (ecologiștii). Fiecare cu motivele sale: extrema dreaptă ar dori o Europă Occidentală închisă, în care să se intre greu și în număr mic; extrema stângă poate că e supărată pe Europa de Est (oare, pentru eșuarea proiectului comunist?) și, după cum azi e împotriva României și Bulgariei, ea s-ar fi opus și admiterii celorlalte 10 țări intrate în mai 2004. Cei mai simpatici – dacă le pot spune astfel – sunt „verzii”. Aceștia sunt un fel de Gică-contra ai Parlamentului European. Dacă cele trei mari grupuri politice spun că e zi afară, ei spun aproape automat că e seară; dacă ceilalți văd alb, ei văd negru ș.a.m.d.
Trebuie să recunoaștem, este foarte interesantă această alăturare a adversarilor. Descoperim și noi, pe pielea noastră, ceea ce toate democrațiile continentului știau de mult: că extremele politice se atrag, se completează și sunt complementare. Între foarte-dreapta și foarte-stânga se întinde un cordon ombilical al extremismului, un front comun împotriva democrațiilor liberale din Europa. În spatele acestor partide se află exaltații care vor scoate, de 1 Mai, în mai multe capitale europene, steagul roșu în stradă, precum și neo-naziștii ce amenință cu scandaluri în Germania, pe durata Campionatului Mondial de fotbal din vară.
Altfel spus: aflăm și noi că, de fapt, extremele politice își dau mâna, pe la spatele nostru, împotriva noastră.
