Da, există fairplay. Nu la fotbal

Multă vreme am trăit cu impresia că toată mârlănia de pe lume este concentrată într-o anume zonă a planetei, cea pe care o alintăm numind-o „plaiul mioritic”, că doar suntem și poeți cu toții, și care își justifică adesea acest apelativ, prin ciobănie. Însă cu puțină vreme în urmă, pe timpul desfășurării competiției Copa America, am asistat la un gest de o mârlănie incalificabilă, al cretinului ăla care i-a băgat (adânc!) un deget în fund adversarului, o chestie pe lângă care mușcăturile „canibalului” Suarez par niște dovezi de tandrețe infinită. Despre dobitocul ăsta s-a vorbit vreo câteva zile, oricum prea mult. Și infinit mai mult decât despre un gest de fairplay pe care l-am admirat live în Masters-ul Australiei la snooker, desfășurat în aceeași perioadă, unde, în semifinala, încă deținătorul titlului de la ediția precedentă, Judd Trump, era condus de adversarul său, căruia îi mai trebuia un singur frame pentru a câștiga partida. Judd era la masă, conducea, și se putea apropia doar la un frame, adică 5 – 4. A executat o lovitură, bila a intrat, arbitrul a punctat, moment în care Judd a anunțat: „Fault!”. Ștersese cu mâneca o altă bila, care nici nu se clintise, și evident că nimeni nu văzuse. Nici măcar camerele TV! A pierdut frame-ul, meciul și titlul. La fotbal, asta ar fi echivalent cu un gol înscris cu mâna, tot fără să vadă cineva, arbitrul să arate centrul, dar autorul să meargă la el și să-l roage să-l anuleze. Spuneți drept, vi se pare posibil? Dacă vă ia gura pe dinainte și ziceți „Da”, vă rog să vă reamintiți celebrul gol înscris în ditamai Campionatul Mondial de ditamai Maradona. Acum câteva zile, la Wimbledon, Nole Djokovici juca setul decisiv cu Anderson al meciului întrerupt în seara precedentă. Un lob al lui Anderson este semnalat ca out, în chiar primul game, cu Nole la serviciu. Anderson tace, dar Djokovici, lângă care căzuse mingea, cere el, în locul adversarului, imaginea hawkeye! Și are câștig de cauză, în sensul că pierde punctul, mingea atingând tușă!!! Mie nu-mi place tenisul lui Djokovici. Sunt însă topit după snooker-ul lui Judd. Dar și dacă-ți place de unul, iar de celălalt nu, nu poți să nu-i admiri ca oameni, ca sportivi exemplari. Când vorbim despre modele în viață, despre unii că ei vorbim.