Da’ eu cu cine votez!?

Stați liniștiți, dragi colegi de la ziar și stimați cititori, nu vorbesc despre campania care mi se pare interminabilă, ci de voturile de sfârșit de an prin care se stabilesc ierarhiile sportive. Iar cele din fotbal au început deja, ba chiar cu cel mai important trofeu: „Gheata de aur”, pe care și l-a adjudecat ăla micu’ care nici nu respiră greu și care a punctat decisiv pentru Barcelona, în cel mai important meci al anului, finala Champions’ League, cu capul. Să știți că n-am pus semnul mirării la sfârșitul frazei precedente fiindcă nu e nici o mirare să vezi „pitici” de înălțimea unui Messi înscriind astfel: la urma urmei, golul cu capul nu e (doar) finalul unui concurs de „care-i ăl’ mai înalt și care sare cel mai sus”, ci înseamnă mai degrabă plasament optim și intuirea traiectoriei mingii. Altfel, continuăm să ne mirăm și când înscrie Gigel Bucur, la fel cum o făceam și când mai dădea câte un gol cu capul Florentin Petre. Apropo: am revăzut pe ESPN Classics Campionatul Mondial din 1970, inclusiv meciurile României de la Guadalajara. Dincolo de uluitoarele acțiuni braziliene, cu sau fără Pele, dacă m-a impresionat cu adevărat ceva acum, la 39 de ani distanță de nopțile în care ne sculam parcă pe la ora 2 pentru a vedea în direct meciurile, atunci asta a fost incredibila așezare în teren a lui Gerd Muller, piticul neamț născut golgheter și atât. Cred că era încă mai scund decât Messi, dar cum o prindea o băga „în ațe”: cu latul, cu spițul, cu fața sau cu spatele la poartă! Dar cele mai impresionante mi s-au părut tot golurile lui cu capul. Nu era creativ, ca Messi, dar eram cred și acum, ca și atunci, golgheterul absolut, al cărui procentaj de reușită cred că mergea spre 75 – 80%. Iar asta nu fiindcă marcajul la om ar fi fost atunci mai lejer decât în ziua de azi. Messi l-a surclasat pe Cristiano Ronaldo pe bună dreptate, întrucât a realizat maximum posibil, cele 4 trofee adjudecate de Barcelona fiind în mare măsură rezultatul evoluțiilor sale. Iar de la Barcelona mai sunt nu știu câți în primii 10 sau 20, ceea ce spune totul. Înainte de a-l compătimi pe Xavi (locul 3) care cică ar fi declarat: „Eu nu iau ghete, ci doar le… creez!”, îmi pare rău de Ibrahimovici, jucătorul absolut unic în tot ce face și care, asemenea altui mare nedreptățit, Roberto Carlos, sunt convins că nu va lua niciodată vreo gheată. Nu mă întrebați de ce, că nu știu. Eu, oricum, pe el l-aș fi votat, măcar în ideea că ăla cu care votez eu, de obicei pierde. Na!, că am dat-o totuși pe politică.