Pregătind cartea de călătorii „Din străinătate” și scotocind prin maldărele de vechi însemnări descopăr scurte notații ce par a-și păstra interesul și pentru cititorul de azi, mai ales că ilustrează cum nu se poate mai bine dictonul „să vezi și să nu crezi!”
*
În cutia de scrisori a gazdelor mele din Columbus, SUA, aflu o epistolă trimisă de o firmă de pompe funebre ce propune un atrăgător sistem de abonament. Este trimis și un chestionar. Prima întrebare: așteptați un deces în familie? A doua: când credeți că se va produce?
*
În vizită la un emigrant român din Canada. Îmi arată cu mândrie un puiet de cireș:
- Vedeți, a înmugurit.
- Păi, e primăvară.
- Aflați că ieri l-am schimbat. Celălalt, cumpărat anul trecut, nu s-a prins. Am păstrat bonul, l-am dus înapoi la magazin și, normal, mi-au dat altul. Ăsta s-a prins.
*
În ultraelegantul oraș subteran din Montreal mă acostează… un cerșetor. Nu-i român, e îmbrăcat decent și curățel. Îmi cere un dolar și motivează:
– Azi fiind ziua reginei, cantina mea de ajutor social a închisă, așa că…
Așa că i-am dat un dolar.
*
Am vrut să fac un cadou rubedeniilor din Canada (doar a venit unchiul bogat din România!). Văzând că-și țin sumedenia de cărți pe parchet, m-am decis să le cumpăr un corp de bibliotecă. După o zi întreagă de căutări prin magazinele de mobilă, după ce am cercetat un teanc de prospecte ale fabricilor de profil, m-am lăsat păgubaș: acest articol (biblioteca, adică) nu se (mai) produce. N-are căutare.
*
Concert simfonic la Toronto. Sala, hiper-modernă, asemenea unei farfurii zburătoare, primește 3.000 de melomani. Aranjament floral olandez. Parfumuri franțuzești. Bărbații cu papion, femeile în rochii lungi. Dirijoarea e din SUA. Violonista din Anglia. La pian, un puști-fenomen din Brazilia.
De cântat, se cântă tot Ceaikovski, tot Rahmaninov…
*
Greșesc trenul urban GO (Go = Governement Ontario) și iau unul expres, care nu oprește la Port Credit, ci undeva, după 20 de km. E aproape de miezul nopții. Cobor în necunoscuta stație scăldată-n ploaie și încerc să-i explic amploaiatului de la ghișeu ce mi s-a întâmplat. Deși ne aflăm în englezita Ontario, se descurcă binișor și-n franceză, așa că înțelege și-mi arată una dintre ieșiri. Credeam că mă trimite la cine știe ce autobuz în toiul nopții! Ploaie, vântoasă… Văzând că n-o scoate la capăt cu sinistratul din România, funcționarul afișează la geamul ghișeului inscripția „închis”, se îmbracă, își ia umbrela, zăvorăște biroul și mă conduce, prin ploaie, departe, tocmai la alt corp al depoului, de unde plecau trenuri în sens invers. A rămas pe peron până m-a văzut instalat în vagon.
*
Am scris cândva o piesă care se intitula „Sâmbătă la Veritas” – era vorba despre o întâlnire aniversară: 10 ani de la terminarea facultății. Cum aș scrie-o azi? Întâlnirea aniversară la zece ani de la absolvire a unei promoții de electroniști bucureșteni s-a desfășurat… la Cleveland. Că pe acolo se aflau mai toți…
*
După ce vreme de trei zile am tot conversat gimnastic cu camerista ce știe engleză cât știu și eu, s-a întâmplat să drăcui când m-a stropit apa dușului… și aud ce mă așteptam mai puțin: „Doar n-oți fi român!” Mică-i lumea! Femeia e din Bucovina, a intrat ilegal în Grecia în 1996, trecând fraudulos, pe jos, granița din Macedonia. Acum are drept de muncă, drept de rezidență, și mă roagă să duc în țară salutări din insula Creta pentru rudele ei din „Țara de Sus”. Aici nu prea are cu cine vorbi românește, dar altfel e mulțumită: o văd împingând conștiincios, de dimineața până seara, căruciorul încărcat-vârf cu cearșafuri și prosoape, spre a gospodări cele 28 de camere care-i revin la Hotelul „Manus Maria”. Am întrebat-o de ce a plecat din țară. Răspunsul merită memorat:
– D’apoi, dă…
