D-ALE TINEREȚII!

Se spune că ne despărțim de trecut râzând. Ori barem zâmbind. Teza marxistă va fi funcționând în n cazuri și situații, în alte n2 nicidecum (cronicile românilor: mai mult lacrimă decât veselie!); cu siguranță însă că în istoria noastră recentă pot fi aflate sumedenie de trăsnăi ce te fac să întinzi zâmbetul de la o ureche până la cealaltă. Fericitul dezgheț de după 1989 a îngăduit și aberații izvorâte din cea mai bună intenție, minate de exagerări naive din care nu putea să se aleagă decât praful și pulberea. Acum un deceniu, în primăvara lui 2011, postere cu chenar tricolor anunțau înființarea Societății „Respublica Romana”. Ar fi, deci, o aniversare, doar s-a scurs exact un deceniu: ia să vedem ce-a rămas. Nu era chiar noutate: formațiuni similare ființau deja la Constanța, la Năsăud, la Cluj-Napoca, și le-am putea considera chiar tradiționale dacă ne gândim la conduita înaintașilor – Coșbuc n-a fost membru la „Virtus romana rediviva?” Noua formațiune moldavă, cu misie mai degrabă politică decât culturală (se știu cazuri în care organizații declarat culturale dețin fotolii în Parlament!) constata că „în România multe lucruri merg prost din cauză că (iată, asta era! – n.n.) am uitat cine suntem cu adevărat și cine au fost strămoșii noștri latinii, tracii, dacii (cam încurcată formulare, n.m.), care aveau cândva simțul echilibrului, virtuții, frumosului, decenței, valori spirituale care astăzi la noi s-au cam uitat.” Inimoșii întemeietori (probabil, de ce nu, niscaiva profesori de latină pensionari) erau convinși că „dacă vom descoperi tinerei generații de români adevărata sa identitate traco-latină, valorile spirituale romane, modul de viață roman, înțelepciunea strămoșilor latini, virtuțile Republicii Romane, cu siguranță națiunea noastră se va însănătoși și va prospera material și spiritual”. Mărturisim că n-am fi chiar atât de siguri, dar să vedem mai întâi ce garanții oferea Statutul. Conform documentului de bază, noii membri vor trebui să depună un jurământ de fidelitate (încheiat cu invocația „Ita me adiuvat Deus Fidius!”) prin care se obligau „să pună în practică modul de viață latin”, având ca model de virtute pe eroii romani Latinus, Aeneas, Iulius Ascanius, Romulus, Numa Pompilius, Servius Tullius, Cincinnatus, Camillus, Papirius Cursor, Decius, Vespasian ș.a. Numai că firavele ecouri ale lecturilor de odinioară din Plutarh, Tit Livius, Pliniu acționează ca un semnal de alarmă, care ar obliga să privești cu circumspecție atât „modul de viață latin”, cât și modelele la care eram somați să ne întoarcem. Dacă, într-adevăr, Cincinnatus a fost considerat în epocă un model de virtute, ce facem cu ceilalți, începând cu Romulus, care și-a ucis fratele și a răpit Sabinele? Ori cu dictatorul Camillus, care a măcelărit populația Capenei, a deturnat în folos propriu prăzi de război și (între altele) i-a masacrat pe… Daci? „Modelul” Decius a inițiat persecuția creștinilor, trimițându-i să-i sfâșie fiarele; cât despre Vespasian, inventatorul primelor latrine publice cu taxă, Tacitus spune că domnia sa a fost infamă și odioasă. Considerat regele corupției (lui îi aparține istorica formulare „Pecunia non olet”, „banii n-au miros” – copios evocată și speculată în romanele lui Balzac ori Scott Fitzgerald), el a introdus faimosul impozit pe… urină (n-ar fi bine să dăm idei fiscului nostru!). Tot Vespasian a testat flotabilitatea Mării Moarte aruncând în undele saturate de sare evreii esenieni de la Massada. Pluteau! Aș fi propus, dacă eram întrebat acum zece ani, să se mai scurteze lista „modelelor” romane, eventual și după vizionarea filmului „Caligula”… Cât despre Statut, aici totul pare în regulă: Respublica Romana va fi condusă de comiții, de Senat (zece senatori, nu mai mult), doi consuli, doi pretori, un edil, doi questori, doi cenzori și un tribun („cu îngăduința Dvs., ultimul pe listă…”). Cârcotaș fiind, trebuie să denunț cu regretabilă întârziere starea virgulelor din textul statutului, mai aiurea presărate decât acum 2.000 de ani… Fiind vorba despre o salutară inițiativă culturală cu evidente rezonări politice, ar fi de menționat și activitatea cenzorilor, însărcinați să „realizeze recensământul membrilor și să alcătuiască situația membrilor pe listele de avere”. O rânduire a membrilor în funcție de avere? Cum rămânea cu principiul „Salus populi suprema lex”? Pecunia non olet? Privită azi, propunerea de înființarea Răspublicii române nici bizarerie nu pare, ci ridicolă exaltare dacistă, dar iată că în 2011 cineva putea s-o ia în serios! Mă-ntreb câte dintre înjghebările și figurile politice de ieri-azi, de la Partidul democat agrar la Șoșoacă & comp. nu vor fi tratate, în amintirile celor din 2031, cel mult cu zâmbete îngăduitoare: d-ale tinereții!
Minunat: tineri, dar până când… tot tineri?