Până la sfârșitul lunii mai, la Zürich se va da verdictul privind eventuala sancționare a Naționalei noastre de fotbal cu jucarea fără spectatori a meciului retur România-Ungaria. Reclamația a fost depusă la FIFA de partidul maghiar extremist de dreapta Jobbik, împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Motivul: la Amsterdam, un spectator (probabil) român a afișat un banner în care steagul maghiar incendiat la meciul CFR Cluj-Rapid era categorisit drept o „cârpă aprinsă”. Paradoxal, deputatul UDMR Attila Marko declară că ar „regreta dacă forul internațional va decide să se dispute cu porțile închise întâlnirea de la București”. (Dramaturgul Teodor Mazilu avea într-o piesă replica „Ce obrăznicie! Eu îi dau o palmă, și tot el spune că eu i-am dat o palmă!”)
Incidentul în sine este oricum regretabil: nici un steag național, fie el și al Burkinei Fasso, nu se cuvine înjosit, indiferent de modalitatea în care se aduce afrontul. Numai că una-i inițiativa unui microbist zălud, cu IQ-ul pretins de frecventarea pătimașă a tribunei, și consumată într-o altă țară, Olanda, în care responsabilitatea asupra evenimentelor petrecute pe stadion revine în covârșitoare măsură gazdelor, și alta-i situația bannerului rasist afișat la Budapesta, acolo unde vegheau înșiși autoritățile maghiare. Cum a-i lua-o, alianța UDMR-Jobbik nu sună deloc prea bine, deși, precum spuneam, chestiunea în sine, adică insultarea unui drapel național denumit „cârpă” nu-i cu nici un chip de îngăduit.
Rămâne adevărat mister de ce vigilenta UDMR, atât de atentă la ceea ce se petrece în celălalt capăt al Europei, n-a reacționat în nici un fel la insulta similară, poate chiar mai gravă, ce și-a îngăduit-o nu un microbist oarecare, ci ditamai fost consilierul personal al președintelui Băsescu, Sorin Ioniță – și încă într-o publicație „centrală” cu pretenții. În respectiva foaie, dl Ioniță (vicepreședinte în funcție al Societății „Academice” Române păstorită de dna Mungiu) se pronunță pe marginea chestiunii bentiței tricolore din Covasna vorbind despre „războiul celor două cârpe”. Probabil că atât Jobbik, cât și UDMR, văzând că numai una dintre „cârpe” este cert precizată – tricolorul – cea de a doua urmând a fi ori steagul maghiar, ori drapelul secuilor, au considerat că nu-i tocmai util să se sesizeze. Cu atât mai mult cu cât dl Ioniță, cum am mai scris într-un articol precedent, are CV-ul ornat cu sumedenie de repere budapestane: burse și iar burse, stagii de pregătire, masterate etc., etc. Așadar, o dublă insultă de les-drapel proferată în aceiași termeni în România de un consilier prezidențial și publicată într-o revistă, totuși, citită (cum se vede, inclusiv de noi) nu deranjează pe nimeni, în vreme ce o prostie tipică de galerie tâmpă duce la proteste internaționale conjugate!
În toiul disputei, secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, întreabă: „Dacă dl Mircea Sandu spune că nu e incident rasial a afirma că steagul Ungariei e o cârpă, atunci cum ar cataloga dacă eu aș spune că steagul României e o cârpă?” Întrebăm și noi: dacă dl Ioniță a definit drept „cârpe” și steagul românesc, și cel maghiar, de ce toată lumea tace?
*
De necrezut! În actuala stemă a României, adoptată în 1992, porțiunea rezervată Transilvaniei („cartierul 5”) consemnează prezența în Ardeal doar a secuilor, ungurilor și sașilor. În stema României, românii transilvani nu există! Istoria stemei este destul de lungă, începe din vremea regelui Ferdinand, căruia i-a fost înfățișată în alcătuirea propusă de heraldistul clujean József Sebestyén de Köpeczi. În 1992, proiectul noii steme a fost aproape identic cu propunerea lui Köpeczi, îmbogățită prin contribuția altui maghiar, Szabolcz de Vajay, acțiunea în ansamblu fiind finanțată de George Sörös. Partea română (!) a fost reprezentată (jalnic, spunem noi!) de dna dr. Maria Dogaru, membră a Comitetului Internațional de Sigilografie. Care doamnă ne oferă o explicație năucitoare cu privire la absența simbolisticii românilor în porțiunea de stemă rezervată Transilvaniei: „Într-adevăr, această stemă, într-o anumită epocă, a fost utilizată de națiunile privilegiate din Transilvania (n.n. – unguri, sași, secui). Dar simbolurile respective nu sunt ale unor națiuni privilegiate, ci ale Transilvaniei și ale Principatului ca atare. Acest lucru nu-l spunem noi, ci, spre cinstea sa (?!), un savant maghiar, și anume Gazbloc de Wajay”.
Ei, dacă spune Wajay…
