Pentru cei mai mulți dintre noi, o căsnicie perfectă înseamnă traiul într-un cămin cald și liniștit, în perfectă armonie, dar felul în care se poate ajunge la starea de fericire este o problemă aprig dezbătută în toate cuplurile.
Vă întrebați dacă nașterea unui copil apropie mai mult partenerii într-o căsnicie sau nu sunteți sigură cât de multe dintre gândurile dumneavoastră ar trebui să dezvăluiți soțului?
Pentru o armonie perfectă în cuplu, cel mai important lucru este să reușiți să distingeți miturile legate de căsnicie de faptele reale și să adaptați orice situație în beneficiul dumneavoastră.
Dacă aveți impresia că soțul dumneavoastră vă este în același timp și cel mai bun prieten, vă înșelați.
Cel mai bun prieten este cel cu care mergeți la film, la plimbare sau la cumpărături, cu care aveți foarte multe lucruri în comun și atât. În cazul unei căsnicii însă, este nevoie să aveți pe cineva cu care să vă petreceți viața și pe care să puteți conta, iar de-a lungul timpului se creează o relație specială de prietenie între dumneavoastră și cel cu care v-ați căsătorit.
Respectul între parteneri se formează tocmai pentru că fiecare are propriul stil de viață și propriile interese și pentru că partenerii se pot baza unul pe celălalt la bine și la rău, și tocmai aceasta reprezintă baza unei prietenii.
Se poate întâmpla să nu puteți vorbi cu soțul dumneavoastră ceea ce vorbiți cu cel mai bun prieten, dar asta nu înseamnă că relația cu partenerul nu este una trainică.
Copiii vă apropie
Copiii pot apropia partenerii în multe feluri. Dar este destul de greu să vă puteți destinde atâta timp cât vă întrebați mereu dacă faceți sau nu ceea ce trebuie pentru copii. De obicei, femeia are impresia că pe umerii ei apasă cea mai mare parte a responsabilității creșterii unui copil și de multe ori este dezamăgită de partenerul ei în această privință. Experiența creșterii unui copil împreună cu soțul aduce momente extraordinare, dar trebuie să știți că a menține și a întreține căsnicia este la fel de important ca și creșterea copiilor. În general, părinții își dedică întreaga energie copiilor, dar ideal ar fi să reușiți să vă rupeți câteva momente doar pentru voi doi. Dacă vă puteți permite, lăsați copilul cu o bonă și ieșiți în oraș. Dacă nu se poate, uitați-vă împreună la un film, acasă. Oricum ar fi, petreceți o oră împreună și încercați să vorbiți și despre altceva în afară de copil.
În general, după nașterea unui copil sau odată cu trecerea timpului e posibil să ajungeți să nu mai faceți dragoste la fel de des ca altădată. În ultimul timp, oamenii sunt atât de ocupați sau de stresați, încât sexul devine încă un lucru de bifat de pe listă, deși ar trebui să fie un moment de destindere și de intimitate. Un mit destul de răspândit este că în timpul căsniciei veți face dragoste cu soțul în fiecare seară, dar acest lucru nu se va întâmpla. Oamenii sunt diferiți, iar căsniciile solide se bazează pe o mulțime de factori. Există cupluri trainice care fac dragoste foarte des și există cupluri la fel de solide care au alte „priorități“.
Prețuiți-vă partenerul
Indiferent din ce categorie face parte căsnicia dumneavoastră, este foarte important să nu considerați că tot ceea ce aveți împreună cu soțul dumneavoastră vi se cuvine de drept. Este adevărat, știți sigur că el este alături de dumneavoastră orice s-ar întâmpla, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl tratați ca pe un oarecare. Respectul și încrederea sunt ingredientele esențiale într-o relație și este foarte important să nu profitați în mod egoist de dragostea și încrederea celuilalt. Vreți să simțiți că relația dumneavoastră este sigură, dar în același timp trebuie să îi arătați partenerului că este cea mai importantă persoană din viața dumneavoastră. Nimeni nu vrea să fie luat „de sigur”, oricine vrea să fie apreciat, de aceea trebuie să îi arătați celuilalt că îl prețuiți. Arătați-i în permanență că el este cel cu care vă petreceți viața și amintiți-vă mereu calitățile soțului dumneavoastră, cele care v-au determinați să îl alegeți.