C.V.Tudor: Alianța PSD+PC, a treia căsătorie din interes între PSD și partidul-televizor PUR



Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că alianța care va fi realizată între PSD și PC este „cea de-a treia căsătorie din interes între PSD și partidul-televizor PUR, actualmente PC”.
„Acest PC, care e plin de personaje pe care le-am dat eu afară din PRM, de vreo 10 ani face autostopul, adică stă pe marginea drumului, la «ia-mă, nene!», doar-doar îl bagă cineva în Parlament. Avem de-a face cu o practică negustorească murdară, care perpetuează în politica țării trocul și imoralitatea, apucături pe care populația sper să le sancționeze exemplar”, a mai declarat liderul PRM.
Vadim Tudor a adăugat că puricele se suie, astfel, pe măgar ca să îl ducă la stână și îi spune pe pod: „Bimbo, ce tare tropăim noi!”.
Președintele PRM a susținut că fostul președinte al PC a încercat, în urmă cu doi ani, să îl convingă să accepte o fuziune prin absorbție cu PC, în care formațiunea condusă de Vadim Tudor să fie cea absorbită. El a precizat că la respectiva întâlnire au mai participat deputatul Lucian Bolcaș și senatorul Gheorghe Funar, din partea conservatorilor participând Daniela Popa și „încă câțiva”.
Vadim Tudor a menționat că a păstrat documentul pe care i l-a prezentat, cu acea ocazie, Dan Voiculescu, respectiv proiectul protocolului de fuziune prin absorbție.
Președinții PSD și PC, Mircea Geoană și, respectiv, Daniela Popa, au semnat, joi, protocolul de colaborare politică între cele două partide, pe baza căruia se va înființa Alianța PSD+PC.