Echipa CVM Tomis Constanța a câștigat, ieri, pentru a doua oară consecutiv, titlul de campioană a României la volei masculin, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (29-27, 21-25, 25-10, 25-12), formația VCM Piatra Neamț, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CVM Tomis a câștigat la general cu scorul de 3-1 finala Diviziei A1, disputată după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.
Președintele clubului CVM Tomis, Sorin Struținschi, a declarat că în această finală valoarea și-a spus cuvântul. „Poate a fost mai ușor ca anul trecut, chiar dacă anul trecut eram mai siguri de titlu, datorită sistemului. Acum am avut un set doi mai slab, cu destule probleme, dar în final valoarea și-a spus cuvântul. Avem valoare de la Liga Campionilor, vrem să participăm în această competiție, însă vom vedea dacă și ei vor dori acest lucru. Vor mai fi trei achiziții importante. Jucătorii își vor lua prime în funcție de negocierile pe care le au în contracte”, a declarat Struținschi..