Mare parte din timp ești în căutarea unui loc de muncă, și cu siguranță că mereu ești deschis spre un job nou, spre noi orizonturi. Primul pas pe care trebuie să îl faci și unul important este elaborarea CV-ului. E ușor, trebuie doar să spui cine ești, ce ai învățat, ce știi să faci și ce vrei să faci, însă greutatea stă în modalitatea de a o spune. Acest document, CV-ul, vorbește despre istoria ta profesională în câteva rânduri, este cartea ta de vizita “cu desfășurător” rătăcită pe biroul unui angajator sau pierdută într-un mail pe care l-ai trimis în demersul tău de a-ți găsi un loc de muncă. Știind că timpul costă bani, ești conștient că puțini angajatori și-l petrec citind acele rânduri înșirate în CV-ul tău, mai ales dacă ceea ce ai scris acolo este îmbâcsit, cu o dezordine în idei și informații, pe care deși tu le crezi importante, nu interesează pe nimeni. De aceea, înainte de toate, în redactarea acestuia, folosește-ți simțul estetic și fă o aranjare în pagină sistematică și lizibilă, atașează o poză decentă, evident, și vei fi surprins câtă personalitate va căpăta CV-ul tău. Poate că nu te-ai gândit niciodată că poza pe CV este un atu pentru tine, însă imaginează-ți că astfel, într-o oarecare măsură angajatorul, “a făcut deja cunoștință cu tine” în momentul în care ți-a răsfoit CV-ul; pentru el nu mai ești un necunoscut, te va ști de undeva chiar de la prima întâlnire / interviu, și evident vei fi mai greu de uitat decât alții. E o modalitate simplă de a fi cu un pas înaintea altora, și din experiența mea în Resurse Umane te asigur că funcționează.
Acum, că deja “ai făcut cunoștință “ cu cel care-ți oferă un loc de muncă, începi să te prezinți, prin datele personale (nume, adresă, stare civilă, sex, vârstă și cel mai important, telefonul sau mail-ul la care poti fi contactat). Odata ce ai spus cine ești, arată ce ai învățat și enumeră în ordine cronologică descendentă studii, cursuri și calificări, cu precizarea anului absolvirii, a instituției de învățământ și a profilului.
Ai grijă să nu plictisești cu materiile studiate în fiecare an de facultate, nu poți să fii chiar atât de disperat în a-ți umple CV-ul. Chiar dacă nu ai experiență în domeniu, fii sigur că sunt o mulțime de angajatori care preferă asta, în locul unei experiențe neadecvate.
Dacă ai experiență, încearcă să scrii cât mai concret și cât mai compact acest lucru. Când postezi pentru un job anume, nu povesti despre toată activitatea ta în câmpul muncii, în diferite posturi care nu au nici o relevanță pentru angajator, arată că ai fost statornic și nu brava cu nenumărate job-uri în care ai activat o luna. Insistă asupra experienței tale în domeniul vizat, și fă o descriere a responsabilităților tale la fiecare loc de muncă , menționează câteva date despre firmele la care ai activat (domeniul de activitate, număr de angajați, etc), sunt aspecte care interesează mai mult decât denumirea societății.
În finalul CV-ul esti liber sa faci un rezumat al aptitudinilor tale, amintește aici ce limbi străine cunoști, indiferent de nivel, și ce alte aptitudini tehnice sau artistice ai.
De o mare importanță într-un CV sunt obiectivele tale, angajatorul trebuie să știe ce te interesează, eviți astfel să fii chemat la interviuri pentru job-uri neinteresante pentru tine, și eviți de asemenea să lași impresia că nu ai ști ce vrei. Subiect foarte sensibil și care de regulă trebuie evitat inițial, salariul, nu trebuie să apară în CV, e de la sine înțeles că dacă te interesează un post de manager, spre exemplu, pretinzi și un salariu pe măsură. Un angajator care îți oferă un loc de muncă în condiții avantajoase, îți va face el însuși vorbire despre beneficii, tocmai pentru că e conștient de ele, și mai mult de atât înainte de a cere beneficii, tu trebuie să convingi că le meriți. Și nu uita că nimeni nu este de neînlocuit, tocmai de aceea trebuie să înveți să te vinzi cât mai bine, și să o faci cât mai expresiv în CV-ul tău.
consultant avocat Oana Petruța Chidoveț
Human Resources Consulting
Agenție de recrutare și selecție de resurse umane