Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a anunțat, ieri seara, că va demisiona din Parlament și că le va cere și celorlalți senatori și deputați ai partidului să-i urmeze exemplul, gestul său fiind determinat de faptul că, în opinia sa, formațiunea sa a fost „furată” la alegerile europarlamentare.
CV Tudor a spus că își va depune luni demisia și că nu se va răzgândi.
El a mai anunțat că va convoca, pentru vineri, Congresul extraordinar al partidului, în care va cere tuturor parlamentarilor PRM să demisioneze din Legislativ despre care a spus că este „un Parlament al rușinii și al mafiei”.
El a anunțat că cine va refuza va putea rămâne în Parlament doar ca independent.
Exit-poll-urile realizate la alegerile europarlamentare indică un scor de 3,4% pentru PRM, în condițiile în care pragul electoral este de 5%.




