Cuviosul Vitalie Monahul, din Sfântul Munte Athos (1891-1945)

Acest cuvios părinte a fost un mare și tăinuit sihastru român din Muntele Athos. Era de loc din județul Botoșani, iar cu metania din Mănăstirea Neamț. Fiind chemat de Hristos la viața duhovnicească, monahul Vitalie a luat din tinerețe jugul nevoinței călugărești, întrecând pe mulți cu postul, cu rugăciunea cea de taină, cu lacrimile și cu privegherea.
Râvnind nevoinței celei mai înalte, în anul 1938 s-a dus la Sfântul Munte și acolo, făcându-și un mic bordei, sihăstrea singur în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu, ctitorită de Petru Rareș. Dar osteneala părintelui Vitalie era cu totul ascunsă în Hristos. Nimeni nu știa unde anume se sălășluiește, cum se roagă și la ce măsură duhovnicească a ajuns. Nu-l vedea nimeni, uneori luni de zile. Numai vara lucra la Mănăstirea Caracalu, de unde își primea puțina hrană pentru întreținere. Apoi iar se retrăgea la mult dorita liniște.
Spun părinții atoniți, care l-au cunoscut, că părintele Vitalie era întotdeauna senin și luminat la chip, că păzea cu desăvârșire tăcerea, că nu vorbea niciodată despre cineva, că se socotea pe sine cel mai păcătos om de pe pământ și că era mare lucrător al Rugăciunii lui Iisus.
Uneori, cuprins de lacrimi și de bucuria Duhului Sfânt, zicea aceste cuvinte:
„Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, că m-ai chemat pe mine nevrednicul la viața monahală și m-ai adus aici, în grădina Maicii Tale, să mă pot ruga în liniște pentru toată lumea!”
Acest părinte iubitor de Dumnezeu, cunoscându-și mai dinainte ceasul sfârșitului său, a spus părinților:
– Peste trei zile, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, mă duc la Dumnezeu! Apoi s-a mărturisit, a primit Preacuratele Taine și, la 14 septembrie 1945, s-a odihnit cu pace, dându-și sufletul în mâinile Domnului. Părinții monahi l-au înmormântat în cimitirul Mănăstirii Caracalu.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 581 – 582)