Cuviosul Părinte Mihail, purtător de nume îngeresc, a fost preot al lui Dumnezeu și apărător al sfintelor icoane împotriva împăraților iconoclaști. Troparul acesta arată procesul tainic de îndumnezeire, de la singurătatea cu Dumnezeu la comuniunea jertfelnică și sfântă cu semenii. Omul căutător de Dumnezeu simte povara deșertăciunii, simte zgomotul absurd al celor lumești și fuge în pustia inimii sale, la liniștea cea dintâi a raiului interior, unde ajunge prin rugăciune. Pustnicul este omul care, fiind singur cu Dumnezeu, este împreună cu toată lumea prin rugăciune, lepădând complexele ei. Rugăciunea devine atmosfera sfântă a eremitului, „respirația Duhului Sfânt“ (Sfântul Teofan Zăvorâtul) în ei, care aduce viața cea nemuritoare, lumina ultimă a ființei. Odată ce „lumina cea negrăită“ se aprofundează în om prin sihăstrie, Duhul Sfânt devine totul în om și îl cheamă la slujire jertfelnică pentru Biserică. Arhiereul este pustnicul chemat la comuniune, singuraticul care își răstignește liniștea pe Crucea slujirii. Preoția sacerdotală este împlinirea preoției împărătești, Liturghia este pleroma (plinirea) umanității, Sfintele Taine ale Bisericii fiind finalitatea tainei sufletului omenesc.
(Sursa: Ziarul Lumina)