M-am întâlnit cu preacuvioșia sa, părintele Iustin Popovici, zilele acestea. Puțin, ce-i drept, dar m-am întâlnit. A fost șansa mea. Un om bun și curajos. Este sârb de origine, ca și Sfântul Nicolae Velimirovici. De fapt, pot spune că ei amândoi sunt cele mai mari personalități ale sârbilor secolului XX. Sunt sinteză a sufletului poporului sârb, sunt expresia conștiinței celei mai curate a acestui neam. Un neam mic, dar credincios și bogat în suferință.
Cuviosul Iustin a povestit puțin despre Sfântul Sava (†1236), întemeietorul bisericii și culturii sârbe. A povestit despre tristețea Sfântului. E mâhnit și nu se mai simte acasă printre ai săi. Sârbii lui au pus cultura și civilizația în locul lui Dumnezeu. O cultură și civilizație neputincioase, ca orice este fără Dumnezeu. Nu pot oferi nemurirea. Nu pot împlini dorul adânc al omului după veșnicie. Cultură de cimitir, care nu te poate duce dincolo.
Cuviosul Iustin era trist, dar luminos. Mi-a mai povestit și despre altele. A trecut prin multe suferințe, dar nu a renunțat la Adevăr. Spunea: „Să dai totul pentru Hristos iar pe Hristos să nu-l dai pentru nimic în lume”. Observa apoi că, cultura raționalist-scolastică este nehrănitoare. „Adâncă este foamea sufletului nostru, mai adâncă decât bănuiesc mulți dintre intelectualii noștri”. Sufletul poporului nu se poate mulțumi cu jumătăți de adevăr, cu frânturi. Foamea după Adevăr nu poate fi potolită decât de Domnul Hristos.
A fost o perioadă profesor. Elevii îl iubeau mult. Se îngrijea de ei și se ruga pentru ei, acasă și la biserică. Încerca să-i lumineze, să-i învețe să gândească, să poată discerne lucrurile. S-au format în jurul lui multe personalități. Unii au ajuns episcopi, alții preoți și profesori. Spunea limpede: „Cel care nu-i învață pe elevi viața veșnică, acela este un pedagog mincinos.”
Dacă n-aș tăcea atât de des…
A traversat amândouă războaiele mondiale și o perioadă atee. De tânăr a înțeles că nu merită să trăiești oricum și a avut curajul de a trăi frumos și drept. Este adevărat, a avut șansa întâlnirii unor oameni care l-au format.
După această binecuvântată întâlnire, m-am gândit la mine și apoi – nu la Serbia – ci la orașul meu și al nostru, Suceava. De ce nu trăiesc și eu intensitatea cu care a trăit el? Îmi este frică de ce? De ce nu spun lucrurilor pe nume, așa cum o făcea el? Ce aș putea păți dacă n-aș tăcea atât de des atunci când în preajma mea se minte sau se bârfește sau se descurajează o inițiativă frumoasă?
Mi-ar putea răspunde cineva:
Nu trăiești ca el pentru că nu ești destul de lămurit tu; sau altul:
Pentru că ți-e frică să nu-ți pierzi prietenii și să te îndepărteze oamenii; și altul:
Oricum nu vei putea schimba nimic și îți faci numai dușmani.
Mi-aduc aminte de părintele Iustin care a scris la o revistă, „Viața creștină”. Textele scrise de el se loveau de opoziția anumitor cercuri, care se vedeau atinse în interesele lor. Părintele spunea: „Viața creștină apare încărcată de binecuvântările multor cititori, dar și de înjurăturile altora. Dacă nu ar fi acestea din urmă, Viața creștină nu ar fi creștină, pentru că tot ce este al lui Hristos este piatră de poticnire și piatră de sminteală.”
Căutarea
De ce suntem noi – sucevenii – atât de dezbinați? Trăim în fosta capitală a Moldovei, cetatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, loc îmbibat de istorie, unde au ajuns regii Poloniei și sultanii Imperiului Otoman. De ce a voit Sfântul Ioan cel Nou să se odihnească la noi și nu în altă parte? Este oare o întâmplare că blazonul Sucevei este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe? Îl vedem pe plăcile de intrare în oraș. Sfântul Gheorghe omorând balaurul. De ce nu luăm în serios tineretul care se formează în orașul nostru? Mântuitorul a luat foarte în serios și tinerii și copiii. Este necesar un dialog real și continuu cu tânăra generație. Tineretul trebuie ascultat. Are un potențial nebănuit. E păcat să se risipească. Hai să fim și noi șansa lor. Fiecare profesor, fiecare preot și fiecare părinte este chemat să devină un misionar. Tinerii au ceva în comun: căutarea. De multe ori îi pierdem pe tineri prin faptul că nu știm cum să-i ascultăm și să le răspundem în mod adecvat. Sper să mă mai întâlnesc cu Cuviosul Iustin Popovici. I-aș pune din întrebările acestea și încă multe altele.
Puteți și dumneavoastră să vă întâlniți cu el, cum m-am întâlnit și eu, citind cartea „Cuviosul Iustin Popovici – Viața și minunile”. Se găsește și la Librăria „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (118 pagini – 7 lei).
IULIAN MARCU, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
