Cuviosul Iov Sihastrul, de la Mănăstirea Râșca (secolul XVI)

Pustnicul Iov era cu metania din Mănăstirea Râșca, dascăl și povățuitor al Arhiepiscopului Ioan cel Sfânt (1550-1598). Cuviosul acesta s-a nevoit mai întâi în obște, întrecând pe toți cu ascultarea și osârdia lui. Apoi s-a făcut ucenic unui sihastru vestit care trăia în Muntele Pleșu din apropiere, ostenindu-se în pustie ca la 30 de ani.
Acolo, în puțină vreme a ajuns, cu darul lui Hristos, cel mai vestit sihastru din jurul Mănăstirii Râșca. Dascăl al rugăciunii, povățuitor de suflete și părinte al multor sihaștri iubitori de liniște, el a prevestit mai înainte pustiirea Mănăstirii Râșca și risipirea călugărilor care s-a petrecut la anul 1574. În acest an, prădând turcii mănăstirile și satele Moldovei, au jefuit și odoarele Mănăstirii Râșca. Atunci, toți călugării și însuși Cuviosul Ioan de la Râșca s-au retras în munte la pustnicul Iov și acolo s-au nevoit împreună câțiva ani, răbdând multe primejdii, până ce iarăși s-a liniștit țara. La acest fericit sihastru venea adesea Arhiepiscopul Ioan „cel Sfânt” de la Râșca, pentru cuvânt de folos și multe făcea după sfatul lui.
Așa petrecând, Cuviosul Iov Pustnicul s-a mutat la veșnica odihnă spre sfârșitul secolului al XVI-lea, fiind îngropat de ucenici în pustie. Locul acela se cheamă până azi „Poiana lui Iov”, popular „Iova”.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 174-175)