„Cînd postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fetele, ca să se arate oamenilor că postesc… Tu însă cînd postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca sa nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”.
Nu postim, însă, pentru a-L forța pe Dumnezeu să ne facă toate hatîrurile – de multe ori, bunuri sau situații trecătoare – așa cum fac mulți creștini „evlavioși”: pentru dușmani, pentru vrăji, pentru cîștig la bani. De asemenea, nu trebuie, atunci cînd postim, să și arătăm acest lucru. Foarte frumos spune Mîntuitorul în predica de pe munte: (Matei VI, 16-18).
Postul, după învățătura Bisericii Ortodoxe, este o înfrînare de la anumite mîncăruri, pe o anumită perioadă, în vederea creșterii duhovnicești, adică în vederea educării voinței în acord cu voia lui Dumnezeu și, mai ales, în vederea strunirii trupului de la pornirile sale pătimașe. Această înfrînare este nu doar o înterdicție la anumite alimente sau doar un regim alimentar, ci este și o poruncă dumnezeiască cu un bogat conținut teologic, poruncă ce ne ajută să creștem spiritual. Postul trupesc trebuie dublat – altfel nu are nici o valoare religioasă – cu exercițiul virtuților: cu milostenia, cu rugăciunea, fie singur în camera ta de taină, fie în biserică și cu mărturisirea păcatelor. Aici, iată, ajungem la o altă utilitate a postului și anume: el premerge spovedaniei, acest dialog intim al tău cu preotul duhovnic, cînd îți deschizi sufletul în fața lui Hristos, recunoscîndu-te supus greșelii și cerînd puterea de a te îndrepta.
Totodată, înfrînarea de la mîncare și de la răutăți arată ca și trupul este menit sfințirii, alături de suflet: „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfînt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu?… Slăviți pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sînt ale lui Dumnezeu” (I Cor. VI, 19-20). Prin urmare, postul este și o formă de cinstire, de jertfă adusă lui Dumnezeu. (www.crestinism-ortodox.ro)
