Lecția de religie

Cuvinte despre Maica Domnului



Maica Domnului
Maica Domnului

Când vin ispitele și te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citește o catismă sau două din Psaltire… Iar după ce trece ispita și se face liniște în suflet, ieși din nou la ascultare și mulțumește lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Povestea Părintele Cleopa:
“În anul 1951, mi-aduc aminte că Patriarhul Justinian a hotărât să mă duc stareț la Mănăstirea Neamț cu 100 de călugări, 70 de la Slatina și 30 de la Sihăstria, ca să înnoiască viața duhovnicească de acolo. Atunci eu m-am tulburat de aceasta și nu știam ce să fac. Dar mi-am adus aminte de sfatul marelui părinte Vichentie Mălău de la Agapia, pe care l-am avut și un timp duhovnic când eram în armată, că îmi spunea așa: “Măi băiete, când vei da de necazuri mari, să postești trei zile și să te rogi cu lacrimi și Dumnezeu te va învăța ce să faci!”.
Deci m-am închis într-o chilie la stăreție și nu știa nimeni de mine, numai ucenicul meu, Serapion. Toți părinții din mănăstire știau că sunt dus la Patriarhie. Am postit șapte zile, de luni până Duminică. După câteva zile de post, noaptea, cum stăteam pe scaun și parcă ațipisem, am văzut o lumină cerească în jurul icoanei Maicii Domnului din perete. Apoi Maica Domnului mi-a grăit din icoană și mi-a zis: “Nu te întrista pentru tulburările de la Mănăstirea Neamț, că le voi liniști! Dar să nu fii întru digamie…”. Adică să nu fiu în îndoială. Că un gând îmi spunea să mă duc la Neamț și alt gând îmi spunea să mă duc în pustie. Că veneau unii călugări de la Neamț și-mi spuneau: “Vino, părinte Cleopa, la noi că te ajutăm să îndreptezi viața duhovnicească de aici!”. Iar alții îmi spuneau: “Nu te duce la Mănăstirea Neamț, că acolo este greu și nu vei putea pune rânduială ca la Slatina…”.
Atunci m-am dus îndată la Părintele Paisie și, după ce m-am spovedit, i-am spus tot ce am auzit și am văzut la icoana Maicii Domnului din chilie, iar el mi-a zis: “Poate este un semn dumnezeiesc! Dar nu mai spune deocamdată nimănui vedenia aceasta. Acum pregătește-te și mâine să te împărtășești și de-o fi de la Dumnezeu să vă ducă la Mănăstirea Neamț, Maica Domnului o să vă ajute. Iar de nu va fi voia Lui, o să rămâneți pe loc…”.
A doua zi, după ce m-am împărtășit, am primit veste din București că Patriarhul s-a sfătuit cu mai mulți și a hotărât să rămână lucrurile pe loc. Așa, cu rugăciunile Maicii Domnului și cu binecuvântarea duhovnicului, s-au liniștit toate.”
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi și nu lăsa rugăciunea!
“Dragii mei, până la ușa Raiului este tare greu.”, răspundea bătrânul (Pr. Paisie, n. n.) și începea să plângă…
“Dar, dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: “Ușa milostivirii deschide-o nouă!” și Măicuța Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide ușa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineața Acatistul Bunei Vestiri și seara Paraclisul – căci este tuturor Mamă, acoperământ și grabnică ajutătoare…
Unii dintre noi îl întrebam: “Noi vrem să ne întâlnim cu toții în Rai. De ce doriți să ne întâlnim la ușa Raiului?”.
Iar bătrânul (Pr. Paisie, n. n.) răspundea cu nădejde și blândețe: “Să ne vedem noi izbăviți de viclenii diavoli, că, dacă ajungem până aici, nu ne lasă Dumnezeu. De la ușa Raiului strigăm la Maica Domnului, cerem ajutor Sfinților, plângem la ușa milostivirii Mântuitorului și nu ne lasă El afară! Până aici este greu!”.
Caută-ți pacea cu toată lumea și nu pierde legătura cu Dumnezeu și cu Măicuța Lui.
Să te simți totdeauna în brațele Maicii Domnului și vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc și ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Ai jurat să te duci la mănăstire? Să nu mai faci jurăminte din astea… Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mănăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul…
Nu-ți pierde gândul bun. Și, dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze!
Tu să ai frică de Dumnezeu, și să fii cuminte și să te ferești de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viața și este echivalentă cu sinuciderea. Dar, dacă așa o să faci, și Maica Domnului o să te acopere!
Mai citește câte o carte, spune mereu “Doamne Iisuse” și să n-o uiți pe Maica Domnului.
(extrase din: Ieroschim. Paisie Olarul – Mari duhovnici despre Maica Domnului, Ed. Eikon, 2003, sursa: www.calauzaortodoxa.ro)