1. Cînd lipsește curiozitatea, fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine
Este bine să știți, iubiți credincioși, că tot ceea ce dobîndiți în luptele voastre interioare se reflectă în viața voastră în Dumnezeu. Trebuie să luptați împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gîndurile critice cu privire la aproapele! Nu primiți ceea ce vrăjmașul vă sugerează împotriva celui care vă nedreptățește. Fie că sînteți singur în cameră sau cu cineva, orice gînd critic, orice mișcare interioară negativă creează o lipsă în cetatea voastră duhovnicească și în cea a comunității voastre. Nici un gînd nu se naște și nu trece prin minte fără urmări. Avînd gînduri bune veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întîlni o ființă scumpă. În schimb, avînd gîndurile urîte, fața voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relațiile și vă vor afecta anturajul. Cînd harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora: nu mai vezi decît suferințele și dragostea pentru frați. De asemenea, este fals și iluzoriu să aștepți desăvîrșirea unui grup decît pe cea a unei persoane. Mai întîi, pentru că noi înșine nu avem o idee adevărată și dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvîrșirea. Apoi, pentru că desăvîrșirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.
Este bine să respingeți orice duh de curiozitate. Încercați să vă faceți munca fără să va îngrijiți să aflați dacă ceilalți o fac pe a lor. Cînd lipsește curiozitatea, fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu. El este atît de puternic și atît de drept încît nu putem să-I ascundem nimic.
“Dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osîndesc pe frații mei”, spune Sfîntul Efrem în rugăciunea sa. Cînd începem să comparăm nevoințele noastre cu cele ale aproapelui, vrăjmașul poate să găsească mijloacele prin care să ne descurajeze. Cînd intervin între oameni certuri, neînțelegeri, stări tensionate, unitatea nu poate să fie păstrată decît dacă fiecare suportă slăbiciunile celorlalți. După Apostolul Pavel, este mai bine să suporți o jignire decît să jignești. Dacă ne rugăm în mod constant pentru binele fraților și al surorilor noastre, pentru a parcurge drumul vieții în același duh și aceeași armonie a dragostei duhovnicești, realizarea asemănării cu Hristos va fi mai ușoară. În schimb, dacă ne vom opri la detaliile inevitabile și la lipsurile vieții exterioare, vom pierde harul contemplării lui Dumnezeu.
2. Forța nu aparține de viața veșnică. Nici un act impus prin forță nu ne poate mîntui
Confruntați cu o problemă, cei mai mari se pun în slujba aproapelui. Este singura soluție posibilă. Căci, spune Hristos: Cei ce vor să fie mai mari, să devină slujitorii și robii celor mai slabi. Viața în lume este întemeiată pe forță și violență. Scopul creștinului este invers. Forța nu aparține de viața veșnică. Nici un act impus prin forță nu ne poate mîntui. În viața de obște, ascultarea ne permite, puțin cîte puțin, să înțelegem psihologia celorlalte persoane. Învățînd să trăim cu o persoană, învățăm să trăim cu milioane de persoane care i se aseamănă. Astfel, în mod progresiv, intrăm într-o profundă suferință pentru întreaga umanitate. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile ființei umane și nu numai la nivelul obligațiilor și al greutăților cotidiene. Aceste lucruri mărunte, neînțelegerile care le însoțesc, sînt, cu siguranță, inevitabile, dar nu sînt șfîrșitul vieții noastre. Scopul nostru este să devenim după chipul lui Hristos. Dacă în calitate de „eu” nu pot să port o mică comunitate, cum aș putea să port, ca și Hristos, întreaga umanitate, în timp și spațiu?
Viata creștinească înseamnă să devenim asemenea cu Hristos, să avem aceleași stări ale inimii, aceleași gînduri ca și Fiul Tatălui, ne spune Sfîntul Apostol Pavel. Dacă rămînem conștienți de acest scop, dacă sîntem din toată ființa noastră în această stare interioară, mintea nu se va mai pierde în lucruri mărunte. Poftele, invidiile, neînțelegerile și micile probleme ale vieții cotidiene, vor trece neobservate. Noi oficiem Liturghia împreună. Dar plătim prețul: fiecare dintre noi trebuie să se preocupe de mîntuirea tuturor. Viața noastră este un martiriu fără sfîrșit. Nu există altă cale decît rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformați tot ceea ce trebuie să faceți în rugăciune. Deschideți o ușă, cereți Domnului să deschidă pentru voi ușa pocăinței. Voi puneți cărămizi; spuneți că lucrați în zadar și că nimic nu poate să țină dacă Dumnezeu nu participă El Însuși la construcție. Nu obișnuiesc să cer sfaturi duhovnicești de la șefii de stat și de la generali, dar cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o luptă, spunea: „Doamne, voi avea prea mult de lucru; pot să Te uit, dar Tu nu mă uita.” Găsiți și voi, dragi crești, motive ca să fiți cu Dumnezeu! (Părintele Cleopa)
