Încă din rai i-a rânduit Dumnezeu lui Adam, strămoșul neamului omenesc, înfrânarea de la mâncare; și n-a ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afară din Rai. Și a plâns Adam pe urmă! De atunci pribegim și noi pe afară și plângem plânsul lui Adam, căci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu. Aceasta întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.
De atunci au postit toți cei ce au făcut lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii și toți cei dinainte de Hristos. Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post pe care l-a postit vreodată Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuși a postit 40 de zile înainte de a-și începe propovăduirea. Întru pomenirea acestui post al Mântuitorului au rânduit Sfinții Părinți aceste 7 săptămâni și totodată pentru curățirea sufletului pentru înviere (învierea lui Dumnezeu în noi). Învierea Mântuitorului din morți e o lucrare așa de mare încât covârșește toată mintea și nu poate intra în suflet necredincioșilor și nici în trupul pătimaș. De aceea trebuie post, căci cu Învierea Mântuitorului din morți mărturisim și învierea noastră și învierea lui Dumnezeu în noi.
Cine e împotriva postului?
Lumea, trupul și diavolul, toți aceștia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceștia trebuie biruiți. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuși trupul tău. Dacă birui, bine îți va fi, iar dacă nu, să știi că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curățească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Și nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârșitul veacului (și pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.
Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi și slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie și întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu și va avea pe ce să șadă și El va săvârși lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înțelegeți dar, de ce cei trei – lumea, trupul și diavolul – sunt vrăjmașii mântuirii și vrăjmașii postului. Nu postul ne mântuiește, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuiește, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.
Cine nu poate posti?
Apoi, din cele până aici se înțelege destul de bine, căci mulți se plâng, aceia care au în sine frica de gura lumii, ori frica de slăbirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, în sfârșit, vreo lucrare a diavolului, căci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc.
Să vedeți cu de-amănuntul cine nu poate posti. Cei ce vorbesc desfrânări și alte păcate și nu se desfac de ele. Cei ce nu iartă pe aproapele. Cei ce suferă muncile de la duhurile rele și toți cei ce suferă de duhul mut și surd. Dar și bolnavii sau neputincioșii.
De ce nu pot posti aceștia?
Iată de ce: pentru că iubesc mai mult păcatul și sfatul diavolului, pentru că n-au învățat iertarea, pentru că nu se spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, și ajung în vorba unei hule rele stricate și nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai stomacul care li s-a făcut Dumnezeu. Apoi, o altă mare pricină, din care oamenii nu pot posti, este din aceea că postul este încă și un dar al omului către Dumnezeu și un dar al lui Dumnezeu către om. Și este scris: când aduci darul tău, mai întâi te împacă cu vrăjmașul tău sau cu fratele tău, și apoi vino și adu darul tău.
Căci dacă tu nu ierți, nici Dumnezeu nu te iartă pe tine și nici darul tău nu se primește, și fără să-ți ajute Dumnezeu nu poți face nimic. Așadar, cine nu poate ierta nu poate nici posti. Țineți minte!
Cum să postim?
Iată și măsura pe care au văzut-o toți Sfinții Părinți. Lepădarea de carne, grăsimi și înfrânarea de la săturare. Și e drept că una este foamea și alta este pofta: una-i trebuință și alta e patimă, și patima trebuie ucisă. (…) Vremea postului trebuie să fie și înfrânare trupească pentru soți.
Nu e de ajuns să nu mănânci carne
Iată ce ne învață Iisus: mai întâi Însuși a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pildă de viață v-am dat vouă!” Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subțierea minții, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înțelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viața aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne desprindem de aici.
Dar să nu ținem postul într-un înțeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, și cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, mușcând cu gura, osândind cu vorba și ucigând cu gândul.
(Părintele Arsenie Boca, extrase din „Cuvinte vii” și „Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul”)
Ziceri ale Părintelui Arsenie:
– Postul e vechi și începe odată cu omul. E prima poruncă a stăpânirii de sine.
– Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conștiinței.
– Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minții. Postul lucrează și asupra acestora.
– Cu trupul nu putem trata decât prin post. El nu știe și nu recunoaște convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet și cu socoteală, fiindcă, în mocirla uscată, porcii patimilor nu mai vin să se scalde.
