Cuvinte de folos

1. Să nu facem din stomacul nostru stăpânul nostru!
Atunci când cineva nu se înfrânează, poartă cu sine magazii întregi. În timp ce, dacă se înfrânează și mănâncă numai cele care îi sunt necesare, organismul său arde toate substanțele hrănitoare și nu depozitează nimic. Felurimea mâncărurilor întinde stomacul și aduce pofta, dar pricinuiește moleșeală și înfierbântare în trup. Dacă pe masă există numai un fel de mâncare și care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni să nu mănânce o porție întreagă, iar dacă este gustos și cineva se va lacomi, se poate să mănânce puțin mai mult decât îi trebuie. Dar atunci când pe masă există pește, supă, cartofi, brânză, ouă, salată, fructe și prăjituri, vrea să le mănânce pe toate, și mai cere încă și altele. Pe toate le trage pofta, pentru că una o îndeamnă pe alta.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003)
2. Care este dușmănia de care nu vom scăpa niciodată?
Nimeni nu poate avea, nici față de cei mai răi dușmani, o ură atât de neîmpăcată ca aceea pe care o are cel viclean față de oameni. Dacă stăm să cercetăm râvna cu care se luptă, vom vedea că e neîntrecută în comparație cu aceea a oamenilor. Dacă, iarăși, alegem fiarele cele mai sălbatice și cele mai crude și le comparăm sălbăticia cu furia diavolului, vom vedea că fiarele sunt cu mult mai blânde. Așa de mare și de neîmblânzită îi e mânia când ne atacă sufletele.
O bătălie obișnuită e scurtă și plină de răgazuri de odihnă. Venirea nopții, oboseala după luptele și omorurile din timpul zilei, în câmpul de bătaie, ora mesei și altele sunt prilejuri de odihnă pentru oștean, care-și poate scoate armura, poate respira puțin și se poate răcori cu apă, își alină foamea și își recapătă puterile.
Nu la fel este războiul cu diavolul, pentru că nimeni nu poate lăsa armele nicio clipă. Cine voiește să fie nebiruit nu poate dormi. Neapărat se va întâmpla una din două: fie va lepăda armele, și atunci va cădea și va pieri, fie va rămâne mereu îmbrăcat în armele sale, în picioare, neadormit și veghetor. Pentru că diavolul, cu toată oștirea sa, nu doarme niciodată, ci e veșnic treaz și ne pândește momentele de nepăsare. El se îngrijește să ne piardă mai mult decât ne îngrijim noi de propria noastră mântuire: Faptul că nu-l vedem și că ne poate ataca oricând pe neașteptate (lucru care le pricinuiește nenumărate rele celor ce nu priveghează) ne arată că războiul cu el este mult mai greu decât un război între oameni.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, sursa: Doxologia.ro)