Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi și de a fi iubit.
– Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înșine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Așa cum cei care dau cu piciorul în cuie și se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel și cei care îi nedreptățesc pe alții sunt vrednici de mila noastră, deoarece își rănesc propriile lor suflete.
– Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toți oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alții nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioși. Creștinii nu trebuie să iubească așa cum iubesc necredincioșii.
– Să te ferești de momelile ereticilor. Află că sub pielea de oaie se ascund lupii, care cu tine se poartă cu dulceață și blândețe, însă cu Domnul luptă ca niște fiare turbate. Fugi departe de răutățile lor și rămâi credincios Tradiției Părinților, adică învățăturii și credinței care izvorăsc din Sfintele Scripturi.
– Nu pune pacea și înțelegerea mai presus de adevăr.
– Nu este cu putință ca omul să se mântuiască dacă nu face nimic pentru mântuirea aproapelui.
– „Al meu” și „al tău” – aceste două cuvinte reci – aduc în viața noastră toate nenorocirile, pricinuind războaie și stricând orice lucru bun. „Al meu” și „al tău” – aceste două cuvinte blestemate și murdare – au intrat în lume din cauza diavolului. Acolo unde domnesc „al meu” și „al tău”, orice părere este pricină de scandal și de ceartă. Acolo unde aceste cuvinte nu există, domnesc pacea și înțelegerea.
(Sf. Ioan Gura de Aur, sursa: http://caleacatrerai.blogspot.com)
