Cuvinte de folos și povețe

Multe sunt lucrurile care îi caracterizează pe creștini, dar mai presus de toate sunt pacea și iubirea. De aceea a spus Hristos: Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții (Ioan 13, 35) și Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă (Ioan 14, 27).
Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi și de a fi iubit.
Nimic nu arată mai bine vrednicia unui stăpân decât dragostea și grija față de supușii săi. Aceasta este trăsătura caracteristică a stăpânilor buni. Dacă stăpânul îl iubește pe supusul său, toate problemele se rezolvă și peste toate domnesc liniștea și ordinea.
Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înșine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Așa cum cei care dau cu piciorul în cuie și se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel și cei care îi nedreptățesc pe alții sunt vrednici de mila noastră, deoarece își rănesc propriile lor suflete.
Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toți oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alții nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioși. Creștinii nu trebuie să iubească așa cum iubesc necredincioșii.
Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceștia rămân neîndreptați. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate și vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice dușmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.
Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască.
Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ți dorești tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ți lipsește nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău și mădular al trupului tău și capul tău și fratele tău și sora ta și mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac și pribeag, pentru tine am ridicat crucea și am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu ești totul pentru Mine, și frate și împreună-moștenitor și prieten și mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl disprețuiești pe Cel care te iubește atât de mult?”
Scopul Vechiului Testament a fost să-l facă pe om din nou om, pe când scopul Noului Testament este să-l facă pe om înger. Cu alte cuvinte, pentru că răutatea l-a făcut pe om să-și piardă trăsăturile sale specifice, ajungând până la asemănarea cu animalele iraționale și cu fiarele sălbatice, legea mozaică l-a scăpat mai întâi de răutate, iar legea evanghelică a harului i-a dat apoi virtutea îngerească. Scopul celor două Testamente este îndreptarea omului.
Tu, care în fiecare zi te lupți cu valurile mării acestei vieți cuprinse de furtună și ești încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanență de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supra-viețuire și ești rănit în permanență. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, dușmanul tău îți face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te amenință. La acestea se adaugă multe situații și împrejurări care te tulbură, te neliniștesc, te mâhnesc și te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgețile vrășmașilor văzuți și nevăzuți te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citești, fie că știi, fie că nu știi puterea cuvintelor lor. Dacă le citim de multe ori, cele ce învățăm acolo nu se mai șterg din mintea noastră. Și adesea, ce nu putem înțelege astăzi, dacă citim și mâine, înțelegem imediat, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează mintea în chip nevăzut. Pentru înțelegerea Sfintelor Scripturi nu este nevoie de înțelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului Sfânt. Dacă cercetăm Scriptura cu atenție și nu în fugă, vom dobândi mântuirea propovăduită în ea. Căci dacă ne umplem sufletele de învățăturile sale, vom afla adevărurile dogmatice și vom păși spre viața desăvârșită.
Să invidiați virtutea oamenilor sfinți, nerăutatea, îndelunga-răbdare și înțelepciunea lor. Viețile sfinților ne învață cum să ne purtăm și ne insuflă râvnă duhovnicească. Acești oameni nu au strălucit atât prin minunile lor, cât prin viața pe care au dus-o. Viața lor se arată luminoasă dinaintea tuturor, atrăgând harul Duhului Sfânt. Dacă nu suntem atenți, de multe ori minunile ne fac rau.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)