Cuvântul și condiția umană

Ne aflăm în perioada Postului Crăciunului. Perioadă în care suntem chemați nu doar la înfrânare de la mâncare, ci și la mai multă rugăciune, la pocăință și spovedanie – urmate de împărtășanie, dacă e cu binecuvântare –, la fapte milostive și la tot ceea ce ne poate alipi de Dumnezeu. Extrem de importantă în această perioadă specială este și lectura. Ne amăgim dacă ni se pare că e suficientă informația succintă, telegrafică, pe care o întâlnim pe internet, mai ales pe rețelele de socializare. Este nevoie să citim zilnic, măcar câteva pagini din cărțile sfinte sau din textele ce ne deschid perspective creștine, ne inspiră spre o lucrare duhovnicească. De aceea voi propune, în aceste cinci rubrici de dinainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, cinci cărți utile pentru creștinul de azi. Voi încerca să vin cu o „ofertă” cât mai variată de subiecte și genuri, ca măcar unul dintre titluri să stârnească interesul cititorilor mei.
Având timpul liber extrem de limitat, sunt foarte exigent atunci când îmi selectez volumele pe care să le parcurg. Rareori îmi îndrept atenția spre cărți din afara teologiei sau din alte spații spirituale decât cel ortodox. Textul pe care vi-l prezint astăzi este una dintre excepții. Cuvântul și condiția umană* este un volum aparent accesibil, scris de Alois Gherguț, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași. Spun „aparent accesibil”, pentru că limbajul este pe înțelesul oricărui cititor cu o minimă cultură, iar temele tratate sunt extrem de familiare tuturor, abordate de o manieră clară, interactivă pe alocuri. Textele sunt scurte, ușor de digerat, fără divagări inutile și fără intimidante (pentru unii!) referințe bibliografice. Problematica este, totuși, extrem de complexă, viziunea este integratoare, demersul autorului este atât profund, încât lectura nu este chiar una facilă. Mersul pe firul lecturii este, ca să parafrazăm pe Jules Vernes, precum o călătorie spre centrul ființei.
Întreg volumul profesorului Alois Gherguț este pus, oarecum surprinzător, sub un motto de Pateric: „Cuvântul este sluga minții. Căci ce voiește mintea, aceea tâlcuiește cuvântul” (Antonie cel Mare). Fiecare pagină este o pledoarie pentru a conștientiza forța cuvintelor, pentru a (re)descoperi semnificațiile simple, dar pline de viață autentică ale acestora. Prima dintre cele trei părți ale cărții este pusă sub semnul unor „Provocări. Interogații. Reflecții” și abordează doar subiecte de interes general, de nuanță pozitivă sau negativă: demnitatea, iertarea, prietenia, generozitatea, simplitatea, speranța, răbdarea, curajul, dar și autosuficiența, orgoliul, mândria, fățărnicia, invidia etc. Fiecare text are maximum 3-4 pagini și descrie termenii centrali, impactul acestora în viața noastră, considerații ale unor autori celebri sau pilde relevante din tezaurul spiritual al omenirii. Spre final, autorul ne invită la o provocatoare introspecție, îndemnându-ne să răspundem cu onestitate la o serie de întrebări extrem de utile în procesul autocunoașterii.
Deloc întâmplător, cred eu, textul care deschide volumul se intitulează: „De la rânduiala vieții la viața în rânduială”. Ce cuvânt frumos și adânc acesta – rânduială! Ce bucurie să descopăr cum unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în consiliere psihopedagogică, în educație incluzivă și în managementul serviciilor sociale consideră ca fiind o noțiune de căpătâi aceasta, întrucât „include în înțelesul ei un ansamblu de repere, valori, ritualuri, datini, norme și precepte care permit oricui să-și pună traiul în ordine, să se orienteze în labirintul vieții pentru a nu rătăci calea hărăzită și să-și înțeleagă rostul, vocația, chemarea în lume, sensul pe care trebuie să-l dea propriei existențe” (p. 11)! Rânduiala „nu trebuie confundată cu rutina sau cu stereotipia” (p. 12). Din punct de vedere creștin, „putem vorbi de rânduiala minții, a sufletului și a inimii” (p. 13), cea din urmă mai putând fi numită și „rânduiala iubirii”: ea „este peste puterile noastre, ea vine de la Dumnezeu-Tatăl, Cel Care este izvorul iubirii” (p. 14).
Paginile scrise – parcă smulse din inimă, filă cu filă – de către profesorul Alois Gherguț sunt pline de fine observații psihologice și de radiografii sociale. Abilitatea pedagogică de a transmite informații relevante se împletește cu darul de a insufla în inima cititorului dorința unei schimbări în sensul cel mai bun cu putință al cuvântului. Sesizăm, pe alocuri, și un strălucit condei de polemist, înzestrat cu o ironie șfichiuitoare, înrudită cu cea a marelui Caragiale: „M-am tot gândit cum aș putea cultiva optimismul și speranța semenilor, atâta vreme cât în jurul nostru predomină hăhăitul și râgâitul ostentativ ale cetățeanului care și-a pierdut busola bunului-simț și dezgustul determinat de flegmolehamitea unei tinere generații cu iz de transpirație stridentă care se visează într-o decapotabilă roșie plină de decibeli manelisto-house-iști, nevoită să circule în noroiul sau praful speranțelor generațiilor de altădată. Mă încăpățânez să afirm că trăim într-un fel de turn Babel în care toți revendică dreptul de a spune ceva despre altcineva, în care toți ne pricepem la fotbal și la morală, în care dandanachiștii suflă în vuvuzelele politicii, doar-doar le-or sparge timpanele cațavenciloilor și trahanacheilor, în timp ce Badea Gheorghe (ruralul) își scoate pălăria și se scarpină în creștet a mirare și disperare, iar Domnu Nelu (urbanul), fumându-și chiștocul de contrabandă, se gândește nostalgic la cât de bine era înainte!” (pp. 31-32). Peste acest tablou deprimant tronează, totuși, precum soarele pe cer, mesajul central al cărții, care este unul eminamente optimist, speranța fiind considerată „un leac care ne întărește voința” (p. 109).
Cea de a doua parte a volumului este și cea mai redusă ca întindere. Ea cuprinde „Gânduri și reflecții pentru omul grăbit și… rătăcitor”. În formule succinte, de doar câteva fraze, profesorul Alois Gherguț oferă, mai ales celor familiarizați cu scurtimea postărilor de pe Facebook, puncte de reper spre o corectă orientare în devălmășia din jur și, mai ales, în confuzia ce cuprinde lăuntrul nostru. Ca exemplu, am selectat una dintre sentințe: „Înainte de a fi invidios pe florile din grădina vecinului, încearcă să smulgi buruienile din curtea ta; vei fi surprins să descoperi ce flori frumoase se ascund și acolo” (p. 135).
Cea de a treia și ultimă secțiune poartă un titlul care ar putea deruta: „De-ale vieții frământări”. Ea nu conține, cum am putea fi tentați să credem, însemnări de jurnal sau confesiuni publice. Este, în fapt, cea mai consistentă parte a volumului. Frământările profesorului Alois Gherguț vizează teme fundamentale, identificabile la nivel macro și micro social, dar mai ales la nivel personal: despre creștinism („noua evanghelizare”), familie, pragmatismul omului contemporan, dar și despre lacrimi, somn, depresie sau uitare. Toate explicabile cumva prin duhurile care (pre)domină (în) lumea de azi: „După o îndelungată perioadă în care cultura europeană a fost dominată de raționalism, aceeași cultură se îndreaptă astăzi către un soi de neovitalism (celebrează apogeul unei vieți abundente, puterea creatoare, bucuria vieții, apetitul pentru putere și fericire), hedonism sau neopăgânism. Astfel, spațiul cultural european s-a transformat într-o arenă unde se înfruntă trei forțe: creștinismul, raționalismul științific și «vitalismul» neopăgân” (pp. 156-157).
Cum putem birui în această arenă, puteți afla din volumul profesorului Alois Gherguț, dar și din cele pe care vi le voi propune în următoarele patru săptămâni. Ca o concluzie, pe autorul cărții – inspirat (și corect) numite „Cuvântul și condiția umană” –, l-am putea evalua dintr-o întreită ipostază. A profesorului care, de la înălțimea catedrei universitare, se conectează empatic și lucid la realitatea înconjurătoare. A omului ce filtrează mereu propriile experiențe pentru a identifica un cuvânt de folos pentru semenii săi. A scriitorului care, cultivat și delicat, dar nu timid, readuce perspectiva creștină într-un domeniu din care astăzi ea este sistematic și precipitat îndepărtată. Abia aștept să-i citesc următorul volum!
(* Alois Gherguț, Cuvântul și condiția umană. Reflecții, proiecții și regăsiri, Polirom, Iași, 2019, Sursa: Doxologia.ro)