Cuvântul – darul lui Dumnezeu pentru om

Încă din momentul creării sale, omul a fost înzestrat de către Dumnezeu cu rațiune, sentiment și voință. Rațiunea aduce cunoașterea lui Dumnezeu în suflet, iar această cunoaștere se transpune în gând și gândul în faptă. Prima parte a faptei este cuvântul sau tâlcuirea vorbită a rațiunii. Acesta, cuvântul, poate fi vorbit sau scris, în funcție de înzestrarea psihică a omului și de capacitatea lui de a înțelege anumite lucruri din viață.
În fiecare zi rostim sute sau mii de cuvinte, uneori fără să le pricepem sensul și prea puține ne rămân așezate în suflet sau, mai rar, pe hârtie, cum spune latinul: „Littera scripta manent, volat irrevocabile verbum”.
Cuvântul poate zidi sufletește sau poate duce la pierzare. Cuvântul bun este de inspirație dumnezeiască, căci fără Dumnezeu nimic nu se mișcă în lumea aceasta.
Orice om este dator să-L laude pe Dumnezeu prin cuvânt
Prima rostire a cuvântului la începutul fiecărei zile este rugăciunea: „Deschide-voi gura mea și voi lăuda pe Domnul și cuvânt răspunde-voi…”(Canonul Utreniei). Sfânta Scriptură ne învață că lauda adusă lui Dumnezeu îl zidește sufletește pe om și-l înalță spre cer: „…aduce-ți lauda buzelor voastre înaintea Domnului…” și „pururi lauda Lui în gura mea…” (Psalmistul David).
Cuvinte înălțătoare a rostit însuși Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în timpul șederii Sale pe pământ. Cuvântul este mai valoros decât hrana și îmbrăcămintea sau avuțiile lumii acesteia trecătoare. Când diavolul a vrut să-L ispitească pe Mântuitorul în pustie, Acesta i-a răspuns: „…nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul bun…” (Matei 4,4 )
Orice om este dator să-L laude pe Dumnezeu prin cuvânt. Deci, aici vedem rolul ziditor al cuvântului rostit. În relațiile dintre oameni se folosesc cuvinte ce definesc anumite caractere și, astfel, observăm diferite structuri sufletești. Cuvântul poate duce și la pierzanie atunci când este rostit ca sentință, fără o judecată prea atentă. Cu un cuvânt, tâlharul de-a dreapta a câștigat raiul, iar tot prin cuvânt, cel de-a stânga s-a făcut fiu al gheenei.
Noi, oamenii, ar trebui să rostim doar cuvinte înălțătoare, deoarece ne facem părtași la dumnezeire. Dumnezeu este atât de bun cu noi, încât: „…El face să răsară soarele peste cei buni și peste cei răi și plouă peste cei drepți și peste cei păcătoși…” (Matei 5,45 ). Cuvântul lui Dumnezeu face să răsară arta pictorilor, luminarea poeților, gândirea savanților…” (Acatist de mulțumire ).
Cuvântul scris are rolul de a-l întări pe primul-cuvântul rostit. El capătă formă de lege și poate la fel – zidi sau pierde – un suflet. A folosi cuvintele combinate în forma scrisă înseamnă, după părerea mea, a te dărui generației viitoare sau a-și semna un certificat de nemurire. Oricine va citi câteva însemnări, își va aduce aminte de tine și va descoperi că în spatele cuvintelor se ascunde una sau mai multe persoane. Poate nu știm prea multe despre ele, dar aflăm din cuvintele scrise, lăsate ca un testament. Aflăm, de pildă, despre contextul istoric în care s-au desfășurat anumite evenimente, a trăit o anumită persoană, ce aspirații a avut, ce stări sufletești a avut, etc.
Oricine ar putea scrie cuvinte, dar ele nu trebuie să fie, vorba poetului: „…cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune…”, ci cuvinte pline de sens și viață, căci sâmburul cuvântului este însăși viața, lumina și căldura care vine și se întoarce la Dumnezeu.
Prin cuvinte scrise, Sfinții Părinți ai Bisericii au vorbit lumii despre Dumnezeu și Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre Maica Domnului.
„Tinerii noștri să rostească sau să scrie cât mai multe cuvinte bune”
Prin scrierile lor, poeții noștri au amintit Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu – Mihai Eminescu („Luceafărul”).
Nu toate cuvintele rostite sau scrise vor rămâne: multe vor fi uitate, ascunse sau „îngropate”, căci nimeni nu le va ști vreodată,….doar bunul Dumnezeu. Nici Sfânta Scriptură nu le consemnează pe toate, ci doar o parte dintre ele, așa cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris…” (Ioan 21,25)
Să-i îndemnăm, așadar, pe tinerii noștri să rostească sau să scrie cât mai multe cuvinte bune, pentru a-i înălța sufletește pe alții!
(Preot Romică CARP, Parohia Siliștea Nouă, Dolhasca)