Nostalgie

„Cuvântarea-testament” a lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie 1989 răsună sâmbătă la Câmpulung Moldovenesc



O înregistrare cu ultima cuvântare a fostului președinte comunist al României, Nicolae Ceaușescu, va fi difuzată public sâmbătă, la Câmpulung Moldovenesc, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Înregistrarea audio este considerată document istoric și va fi prezentată în această calitate participanților la o reuniune de lucru a șefilor de filiale din Moldova ai partidului Stângii Unite. Întâlnirea a fost convocată de vicepreședintele acestui partid, ing. Vasile Bostaca. Acesta ne-a precizat că scopul întâlnirii îl constituie o analiză a activității filialelor moldovene, discutarea unor chestiuni organizatorice și a relației pe care o va avea acest partid în viitorul apropiat cu alte formațiuni politice parlamentare și neparlamentare. La reuniune și-au anunțat prezența președintele partidului Ilie Neacșu, prim-vicepreședintele Sever Meșca și șefii filialelor Iași, Botoșani, Vaslui, Neamț, Bacău și Suceava.



Recomandări

Daniel Popescu, consilier local și candidat USR Suceava la Senat: „Lipsa de respect și opulența de partid au umbrit ceremonia de învestire a consilierilor locali la Câmpulung Moldovenesc”

Daniel Popescu, consilier local și candidat USR Suceava la Senat: „Lipsa de respect și opulența de partid au umbrit ceremonia de învestire a consilierilor locali la Câmpulung Moldovenesc”