Cuvânt pentru tineri

Pe tineri nu-i poți păcăli. Dacă nu ești onest cu ei, dacă pozezi, dacă ai fie și cea mai mică urmă de fățărnicie sau vreun interes ascuns, ei te simt și, mai devreme sau mai târziu, te ocolesc. Așa încât, dacă tinerii ne evită, a noastră este vina, nu a lor. Pe cei tineri toată lumea are impresia că trebuie să-i învețe ceva, să le facă morală sau, la cealaltă extremă, să le inoculeze ideea că n-au nevoie de nimeni și de nimic, că-și sunt suficienți lor înșiși. Dar tinerii nu pot fi prostiți și manipulați la nesfârșit. Ei au nevoie doar de un singur lucru pentru a se elibera din închisoarea întunericului: de onestitate. Nimic nu e mai trist pe lume decât să vezi un tânăr viclean sau care se autoamăgește. Un tânăr care se lasă cumpărat ca să strige lozinci prin piețe sau care-și vinde visurile pe tarabele înșirate ispititor de iarmarocul acestei lumi. Un tânăr care se lasă corupt, care caută să parvină după modelul adulților, adică prin compromis și minciună. Tinerețea e sinonimă cu franchețea, cu elanul, cu scormonirea întru adevăr, cu visurile imposibile. Pe tineri îi poți amăgi, dar nu-i poți supune. Tinerețea este imprevizibilă.
Ce-aș putea spune, totuși, tinerilor de azi? Același lucru pe care îl tot spun celor trei fete ale mele, dintre care două au trecut deja de granița celor 18 ani. Aș spune tinerilor că eu am mare încredere în ei! Nu am încredere în cântecele de sirenă ale lumii care-i înconjoară. Nu am neapărat încredere că ei vor ști să facă alegerile cele mai bune la această vârstă. Dar am încredere că Dumnezeu îi iubește și că le va descoperi Adevărul și îi va pune pe Cale, spre a dobândi Viața (cf. Ioan 14, 6). Am încredere că ei, tinerii, nu se mulțumesc cu puțin, ci vor dori Totul. Că vor face indigestie de la atâtea plăceri, alergie la tot ceea ce este artificial sau virtual și că vor avea reacții adverse la manipulările de tot felul. Că ei vor ști – fără să le fi fost predat la școală – să facă diferența între cineva care te folosește și Cineva care te iubește. Între cineva care vrea să te stăpânească și Cineva care vrea să fii liber. Între cei ce promit, dar nu oferă, și Cel ce nu promite, ci oferă continuu, fără a pretinde altceva, decât șansa de a oferi și mai multă viață (cf. Ioan 10, 10). Cu alte cuvinte, aleg să am încredere că tinerii sunt mai receptivi decât credem noi la prezența discretă și dragostea necondiționată a lui Dumnezeu.
Sunt tineri lipsiți de sens, care ajung foarte repede la depresie
Vedeam și în România, dar parcă aici, în Occident, sunt mult mai mulți tinerii ce se afundă în plăcerea oferită de sex, de droguri, de alcool etc. De fapt, ei caută un anestezic pentru rănile lor sufletești. Sunt tineri lipsiți de sens, care ajung foarte repede la depresie. Și cum să nu te apuce urâtul, când te uiți în jur și totul arată ca un imens deșert spiritual? Ce să le mângâie inima, cine să le-mplinească năzuințele? Acești tineri au nevoie să privească pe cineva în ochi, ca spre o fereastră de la care le face din mână Dumnezeu. De aceea, mă simt adesea rușinat când trebuie să privesc eu însumi un tânăr în ochi. Ce va vedea el în mine? Patimile și neputințele mele sau nădejdea licărindu-mi de fiecare dată în inimă, când în minte se aude: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Cât aș vrea să nu fiu piatră de poticneală pentru nimeni, mai ales pentru acești mai tineri prieteni ai mei! Cât m-aș bucura dacă ei s-ar uita nu la nemernicia mea, la faptele mele smintitoare, la cuvintele mele slăbănoage, ci la Dumnezeul către care îmi tot ridic privirea. Eu am eșuat în tinerețe, târziu L-am (re)găsit pe Dumnezeu. Cu ce drept le-aș cere eu acum tinerilor să nu cadă, să se păstreze curați? Nu le pot cere, dar le pot povesti despre căderi. Nu pot decât să mă ofer lor ca o carte deschisă, pe care o pot citi sau pe care o pot ignora. Dar mai ales, pot să ofer o inimă de mamă și o îmbrățișare de tată. Să nu-i judec și să nu obosesc a le spune că nici Hristos nu a venit ca să-i condamne, „căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 17).
Am spus prea multe pentru un om care nu are nimic de spus. De fapt, în esență, eu doream să spun un singur lucru, atât: Tinere, iartă-mă, căci și din cauza păcatelor mele lumea a devenit pentru tine loc al pierzării. Iartă și vei birui! (Pr. Constantin Sturzu, Doxologia.ro)