Cuvânt împotriva lăcomiei la mâncare

Să mâncăm și să bem, că mâine vom muri! Așa grăiau mulți iudei pe vremea proorocilor. Dar nu e deloc de mirare ca iudeii să grăiască așa, căci dumnezeul lor este pântecele; iar slava lor, întru rușinea lor . Dar, ca după venirea harului, după darea învățăturii care poruncește disprețuirea celor din lumea aceasta, după atâta desăvârșire și atâta luare-aminte în viață, să mai fie încă și acum unii care să strige aceleași cuvinte, dacă nu chiar în cuvintele lor, dar cu faptele, ei bine, o asemenea purtare câtă osândă nu merită?
Uităm de Dumnezeu?
Da, sunt, sunt într-adevăr unii care socotesc că pentru asta au fost aduși pe lume, ca să se desfăteze, ca să mănânce până plesnesc de prea sătui, ca să se îngrașe, pentru ca astfel la plecarea din lumea aceasta să pregătească masă mai îmbelșugată viermilor cu trupurile lor. Să dea Dumnezeu ca numai acesta să fie răul, că și-au cheltuit viata în zadar și fără de folos! Deși și asta nu-i fără mustrare și fără de vină! Când cheltuim în desfrânări, în viață plină de păcate și în cea mai mare trândăvie averile date nouă de Dumnezeu pentru hrănirea trupului și pentru ajutorarea sărmanilor, o astfel de cheltuială într-atât de rea nu va fi fără vină și vom da, negreșit, socoteală. Cele spuse de Domnul despre cei cinci talanți, despre cei doi talanți și despre un talant pot fi spuse și despre averi, și despre toate celelalte lucruri. Dar, precum am spus, chiar dacă am trăit în zadar și fără folos, nici așa nu va fi fără vină o astfel de viețuire. Așa însă, și fără aceasta din urmă, ne mai așteaptă și altă pedeapsă.
Da, omul care trăiește în desfătări, care se gândește numai să bea și să se îmbete, care hrănește paraziți și lingușitori, care se îmbuibă mâncând carne și bând vin, adeseori este silit, cu voie sau fără voie, să păcătuiască și să fie pedepsit și în timpul viețuirii lui pe pământ, și după plecarea de aici. După cum o corabie încărcată cu mărfuri mai mult decât poate lua se îneacă, împovărată fiind de greutatea încărcăturii, tot așa și sufletul sau trupul nostru, când primește mâncăruri peste puterea lui, se încarcă prea mult și, neputând suporta greutatea celor pe care le are în el, îneacă în oceanul pierzării și căpitanul, și corăbierii, și cârmacii, și călătorii și pierde o dată cu ei și încărcătura.
Laș, peste măsură de temător, nehotărât…
După cum unor corăbii încărcate prea mult nu le este de nici un folos nici liniștea mării, nici știința căpitanului, nici mulțimea corăbierilor, nici măiestria construcției, nici anotimpul prielnic al anului -, nefiindu-i nimic de folos unei corăbii atât de primejduite -, tot așa și cu cei cărora le place să se desfăteze cu mâncăruri și băuturi: nimic nu poate scăpa un suflet atât de primejduit, nici mulțimea gândurilor, nici învățătura, nici sfatul, nici îndemnurile, nici mustrările; nimic, nici înlesnirea celor viitoare, nici rușinea, nici învinuirea celor prezente; ci necumpătarea le biruie pe toate și-1 îneacă, aducând peste lacom, cu voia sau fără voia lui, noian cumplit de ape; că nu i-a fost ușor să fugă. Unul ca acesta nu-i de nici un folos și-i cu totul neputincios nu numai pentru viața aceea care va să fie și pentru răspunsul ce va da acolo, dar nici pentru viața de aici. În toate e de râs: și în treburile publice, și în cele particulare. De trebuie să facă un lucru din cele necesare, nu este prevăzător și chibzuit, este doborât ușor de toți dușmanii lui, fiindu-le fără de folos tuturor prietenilor și cunoscuților.
Un om ca acesta este ușor de înfrânt nu numai în primejdii și în împrejurări grele; un om ca acesta este de nesuferit nu numai în vremuri de tihnă și de liniște, ci e nefolositor și în vremuri de restriște; din pricina necumpătării, nu poate face față loviturilor venite peste el. În vremuri de restriște e fricos, laș, peste măsură de temător, nehotărât; în vremuri de liniște e obraznic, trândav, desfrânat, necumpătat, mândru, îngâmfat; din pricina aceasta, este acum mai împovărător semenilor săi decât în vremuri de restriște. Nu numai trupul unor astfel de oameni este hidos, lăbărțat, fără vlagă și cu miros nesuferit, dar și sufletul lor e cu mult mai hidos decât trupul, pentru că din pricina lăcomiei se îmbolnăvește de boli mai grele decât trupul.
Să căutăm mesele cumpătării
Trupul nu scoate numai în chip firesc resturile de mâncare, ci scoate mai multe și în mai multe chipuri: ochii, nasul, gura, îngreuiate cu îmbuibarea din stomac, sunt pline de o scurgere urâtă și dezgustătoare; trupul ajunge mai mare decât măsura lui firească; miroase așa de urât, ca și cum ar fi plin de mâl și de apă stătută de mlaștină; ajunge nefolositor, nemaifiind în stare de nici un lucru bun.
Chiar pământul, când e îngrășat peste măsură, își pierde căldura lui firească și odată cu ea își pierde și puterea lui, nemaifiind bun nici să fie lucrat, nici să dea roade. Astfel, cei care trăiesc într-o continuă desfătare cad în boli grele, de nevindecat: le tremură mâinile, le slăbește puterea, paralizează, capătă gută la mâini și la picioare și cad, după cum spun doctorii, și în alte multe boli. Deci, chiar de n-ar fi iad, nici pedeapsă, nici osândă cumplită de la Dumnezeu, de n-ar fi mustrare de la oameni, nici risipă zadarnică, nici altele mii pe care le aduce desfătarea, și-ar fi numai neplăcerile și bolile de care am vorbit, oare nu sunt ele îndestulătoare să-i îndepărteze pe toți de îmbuibare? Cu nimic nu sunt mai bune mesele pline de bunătăți decât otrăvurile, dar, mai bine spus, dacă trebuie să spun adevărul, chiar cu mult mai rele.
Știindu-le dar pe acestea, iubiților, să fugim de mesele acelea (păgubitoare) și să căutăm mesele acestea (ale cumpătării), ca să dobândim și bunătățile de aici, și pe cele ce vor să fie, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slavă, cinste, împreună cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
(sursa: www.ioanguradeaur.ro)