Cuvânt despre viața lumii acesteia

Viața lumii acesteia este plină de multe griji și de suspine și viața nici unui om nu-i este fără de necaz, ci, plină este de înșelăciune și de toată răutatea. Cei ce, adică, nu-s însoțiți cu nuntă, se luptă cu poftele cele spurcate, iar cei însoțiți, multă neînțelegere au pentru treburile caselor și, după nașterea de copii, vine grija de a-i hrăni pe ei, grija de a păzi credința în căsnicie, sfada cu vecinii, procese pe la judecătorii. Și fiecare zi, venind, își aduce a sa întunecare. Începând de la cel ce poartă porfira și coroana, până la cel ce poartă zdrențe de pânză, socotim grijile, ziua și noaptea, cu care și în somn ne amăgesc dracii. Că omeneștile treburi sunt asemenea cu marea cea tulbure, numai că, întru aceasta, te îneci pe uscat. Unul, adică, are destul pământ ca să are, altul, căruia nu i s-a dat, vrea să ia, iar altul, pe cât a luat, se întărește, să nu dea. Încă, unii, și la camătă sunt nesățioși, iar alții, și de avuția cea adevărată se lipsesc. Iarăși, cei ce n-au nimic, se supără pe ei înșiși, iar cei ce au mai mult, decât nevoia lor, se ceartă. Săracul cel ce nu are, este ocărât, iar cel ce are, i se întind curse. Cei ce sunt în dregătorii se înalță, adeseori se sfădesc și se bat între ei, cu nesăturare jefuiesc și din greu se ostenesc. Minciuna s-a preaînălțat, dragostea a fugit, adevărul a părăsit pământul, fățărnicii și clevetitorii sânt cinstiți și vameșii stăpânesc cetățile. Deci, acestea toate adunându-se, Proorocul le zicea: „În deșert se tulbură tot ce viețuiește cu nedreptate”. Drept aceea, fraților, să ne îngrijim de a noastră mântuire și milostiv spre noi să facem pe Dumnezeu, prin fapte bune. (Sf. Vasile cel Mare)