Când scriam precedenta tabletă, despre trista dispariție a unor obiective industriale de la a căror inaugurare am relatat cândva în calitate de trimis al Radioului, aveam parte (și încă mai am) de cel mai potrivit acompaniament cu putință: alături, la o azvârlitură de băț, două excavatoare se căznesc să pună la pământ clădirile întreprinderii „Textila” Iași. Cade bubuind câte-o halcă de zidărie, zuruie amenințător geamurile bibliotecii și zici că-i cutremur! Noroc că n-am în casă pești de sticlă, ori mult îndrăgiții pescari chinezești, că s-ar fi făcut de mult țăndări… Mă-ntreb dacă asigurarea locuinței acoperă și stricăciunile pricinuite de râvna demolărilor grăbite, deloc interesate în vreo recuperare a grinzilor, tablei acoperișurilor, ușilor, ferestrelor, cu care – dacă mai punem la socoteală și cărămida – s-ar putea ridica nu știu câte case noi.
Da-i ca la război, unde bombardamentul nu cruță și nici n-alege. Cu ce o fi păcătuit făbricuța „Textila”, unitate atipică (cum s-o neînseriezi altfel, câtă vreme îi merge(a) din plin, având comenzi, având beneficii, având… de toate? Este considerată o firmă importantă a industriei textile românești cu capital privat, unitate integrată, profilată pe producția de fire, țesături și confecții din bumbac. N-are nici o vină, sau, dacă, vreți, de vină-i numai primăvara, care, înverzind Copoul, a scos iarăși în evidență insula aridă și bearcă, evident rău poziționată în inima celui mai mofturos și jinduit cartier ieșean. Când a fost ridicată, era-n marginea orașului; acum, a ajuns făr-de voie într-o zonă în care metrul pătrat de teren se vinde cu 700-800 de euro. Și-s de toate, în perimetrul „Textilei”, 27 de hectare și jumătate! Cele șapte persoane fizice care controlează firma, cu participații între 4 și 23%, ar încasa, din vânzarea terenului, între 1 și 5 milioane de euro de căciulă.
De ce i-ar mai interesa și altceva, adică marele gol de producție pricinuit de mutarea fabricii pe alt amplasament? Mai mult sau mai puțin întâmplător, actul strămutării în sine este benefic pentru geografia unui cartier complet lipsit de vocație industrială, numai că adevăratul mobil nu-l constituie prezervarea Copoului de noxe și exces de decibeli, cât dorința de câștig imediat a unor investitori care au cumpărat (oare la ce preț?) o întreprindere mai puțin valoroasă decât postata pe care se află. În loc va răsări, probabil, încă un mall, de care, oricum, Iașiu-i plin…
Tot în buricul târgului și-ntinsă pe câteva hectare, fabrica „Țesătura”, înființată în 1911, s-ar fi cuvenit să-și sărbătorească centenarul. Pe vremuri nu chiar îndepărtate, exporta în 20 de țări din Europa, Asia și America 80% din ceea ce producea. În loc de festivități aniversare, are parte și ea de… excavatoare. Care au pus la pământ, după o trudă de câteva săptămâni, încă neîncheiată, mai tot ce s-a zidit într-un veac de iluzii industriale ieșene. Numai Dumnezeu știe de ce pretutindeni în lume astfel de fabrici funcționează bine mersi și la noi, ioc! Ar putea, eventual, să ne explice societatea israeliană care a achiziționat ruinele halelor, deși, cinstit vorbind, n-are nici o vină: calul cumpărat era cât se poate de mort și nu-i vinovată „Green Plaza”. Soarta ingrată a bietului animal, cândva Ducipal hrănit cu jăratic, au decis-o privatizatorii băștinași. Pe locul „Țesăturii” se va construi, desigur, un centrul comercial.
În partea de sud a orașului mai funcționează un mare complex „Carrefour”, un „Kaufland” ridicat pe ruinele uzinei Nicolina, un „Selgros” funcționând în halele fostului Combinat de utilaj greu, câteva „Baumax”, „Mr. Bricolage”, „Praktiker”, bașca altele în construcție. Amplasarea noului mastodont comercial exprimă rezumativ filosofia dezvoltării unei societăți bolnave: dărâmăm unități productive, spre a construi în loc magazine. Să aibă lumea de unde să cumpere. Cu ce bani, dacă nu mai producem nimic?
Cum cu ce bani? Doar există FMI…
