Cutremur puternic, resimțit în nordul Italiei



Un cutremur puternic a fost resimțit vineri în toată zona de nord a Italiei, din regiunea Milano (vest) până în Veneția (est), a anunțat protecția civilă, relatează AFP.
Cutremurul cu magnitudinea de 5,2 s-a produs la ora 12.33 (13.33 ora României), în provinciile Lucca și Massa (Toscana) și La Spezia (Liguria), a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a protecției civile.
„Verificăm dacă există eventuale pagube”, a adăugat ea, fără alte precizări.
Cu puțin timp înainte de ora 11.30 GMT (14.30 ora României), nu fuseseră semnalate victime sau pagube materiale.
Potrivit INVG (Institutul național de geofizică și vulcanologie), epicentrul a fost localizat la doi kilometri de Fivizzano, în provincia Massa e Carrara (Toscana) la o adâncime de 5,1 kilometri. Institutul american de geofizică a estimat adâncimea la 10 kilometri.
În aceste orașe, numeroase persoane au ieșit pe străzi ca măsură de precauție.
Peninsula este deseori afectată de cutremure. În mai 2012, Emilia-Romagna (nord-est) a fost afectată timp de zece zile de cutremure soldate în total cu 23 de morți.
Italienii au fost puternic afectați de cutremurul din l’Aquila (centru), din 6 aprilie 2009, care s-a soldat cu peste 300 de morți și zeci de mii de sinistrați.