Considerată în zilele noastre un obiect banal, cutia de conserve, inventată de un francez și care a sărbătorit, ieri, două secole de existență, a revoluționat modul în care oamenii consumă alimente și a intrat, totodată, în panteonul artei moderne, informează AFP.
Deși brevetul i-a fost acordat, pe 25 august 1810, comerciantului britanic Peter Durand, meritul pentru conceperea ei i-a revenit maestrului bucătar francez Nicolas Appert (1749 – 1841), pe care britanicii l-au numit, de altfel, „binefăcătorul omenirii”.
Pentru acest francez născut în orașul Châlons-en-Champagne, preocupat de găsirea unor noi metode de conservare a alimentelor, marina militară a devenit terenul său de testare a procedeului de sterilizare prin tratament termic a hranei.
În acea perioadă, scorbutul (maladie provocată de carența de vitamina C, n.r.) făcea adevărate ravagii la bordul navelor, din cauza dificultăților de stocare sau aprovizionare cu fructe și legume proaspete, bogate în vitamina C. Marinarii militari mureau în număr mult mai mare din cauza acestei boli decât din cauza rănilor primite în luptă.
Metoda numită „apertizare”, inventată în 1795, cu 60 de ani înainte de pasteurizare, și pusă în practică în prima fabrică de conserve din lume, fondată de Nicolas Appert în 1802, în apropiere de Paris, a fost imediat adoptată de marinari.
Guvernul francez i-a oferit inventatorului posibilitatea de a alege să primească un brevet sau de a-și oferi invenția în beneficiul lumii întregi și de a primi un premiu din partea lui. Nicolas Appert a ales a doua variantă și a publicat, în iunie 1810, pe cheltuiala sa, volumul „L’Art de conserver pendant plusieurs années toutes les substances animales et végétales” (Arta de a conserva timp de mai mulți ani toate substanțele vegetale și animale).
Metodele sale sunt imediat copiate în Anglia, preparatele fiind „îmbuteliate” în borcane de sticlă, dar și în cutii din „fier alb”, un oțel laminat.
În Statele Unite ale Americii, conservele au fost adoptate imediat de mineri și vânători. Era mult mai ușor de transportat carnea de vită la conservă, decât de vânat animalul în natură, chiar dacă metalul cutiei trebuia străpuns cu un cuțit.
Abia în 1894 a apărut „cheița universală”, ce permite rularea capacului conservelor de sardine în jurul unei limbi din metal. În 1967 a apărut inelul metalic fixat pe capacele cutiilor de sucuri și bere.
Însă „rezistența” față de această invenție a provenit nu atât din zona chestiunilor legate de conținutul acestora, cât din cea a problemelor legate de ambalaj.
În Franța, o țară cu o tradiție culinară impresionantă, soțiile casnice, însărcinate timp de secole cu prepararea meselor zilnice, priveau adeseori cu reticență și întotdeauna cu rea-voință folosirea conservelor în locul produselor proaspete.
Timp de multe decenii, a prevalat ideea că supele, cassoulet-ul (tocană de fasole cu carne, n.r.) și spaghetele à la bolognese, ambalate în cutii de conserve, ce trebuiau doar încălzite înainte de a fi consumate, reprezentau apanajul bărbaților celibatari, al asociațiilor umanitare și al băncilor alimentare.
Un obstacol a apărut recent, odată cu informațiile referitoare la toxicitatea bisphenolului A, un compus chimic folosit pentru fabricarea plasticului alimentar și pentru tratarea interiorului cutiilor de conserve.
Însă, chiar în cazul unor modificări ale procesului de fabricație, acest recipient bicentenar pare să aibă un viitor strălucit.
Artistul american Andy Warhol, un renumit exponent al curentului pop-art, a promovat cutia de conserve la rangul unei „legende artistice”, cu ajutorul celebrei „Campbell Soup” din anii ’60. În schimb, artiștii „compresori” César și Arman, au celebrat-o prin „bătaie”, expunând diverse obiecte confecționate din cutii de conserve puternic contorsionate.
