Curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” a fost ieri plină de pelerini sosiți din toată țara. Cei mai mulți credincioși au participat aseară la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava,oficiată, în curtea Catedralei arhiepiscopale, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.
Minuni în fiecare zi
După ce racla de argint cu moaștele Sfântului a fost așezată sub baldachin ieri dimineață, alături de aceasta fiind adusă și icoana Sf. Ioan cel Nou, „îmbrăcată” în flori naturale, mii de credincioși s-au așezat ordonat la rând (prinși între gardurile montate de Jandarmerie), pentru a atinge racla, pentru a da câte un pomelnic și pentru a înălța rugăciuni fierbinți, având mare încredere în minunile Sfântului. Preoții aflați lângă raclă îi miruiau pe credincioși și le ofereau flori de Sânziene, iconițe sfințite și pliante cu învățături creștine.
„Este o mare sărbătoare, pentru că minunile Sfântului Ion cel Nou de la Suceava sunt foarte mari. Eu am fost operată. Eram pe moarte, dar o nepoată a mea a venit și a dat aici, la Sfânt, un acatist. Părintele Ioan s-a rugat pentru mine și m-am făcut bine. Sunt 19 ani de atunci și nu este zi în care să nu vin la Sfânt, să mă închin. Și câte, câte minuni nu face acest Sfânt cu noi, în fiecare zi! Numai să ne rugăm, în genunchi, cu credință, să vărsăm o lacrimă și să citim Paraclisul Maicii Domnului, și minunile se văd”, ne-a spus Elena Burac, în vârstă de 75 de ani, care s-a aflat ieri printre pelerini.
Vine de 15 ani la Sânziene
Credincioșii veniți din alte localități au așteptat ore în șir să se închine Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, însă nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a ajunge să se închine la cel care-i ajută în toate, ne-au spus câțiva pelerini.
Gheorghe David, în vârstă de 83 de ani, împreună cu soția sa, în vârstă de 74 de ani, care este imobilizată într-un scaun cu rotile, au venit de la Podu Iloaiei, special pentru Sfânt. Asta fac de peste 15 ani, și simt în fiecare moment al vieții lor că Dumnezeu și Sfântul de la Suceava îi ajută. Cu o familie numeroasă, nouă copii, 45 de nepoți și 35 de strănepoți, Gheorghe David pare a fi un personaj de poveste, cu chipul blând, cu barba albă și foarte vorbăreț. A dorit să ne recite o poezie religioasă și un cântec, exprimându-și astfel iubirea față de Sfântul protector și față de Dumnezeu.
„Acest sfânt este mare, pentru că el și-a dat viața pentru noi. Și așteptăm binecuvântările lui. Vin aici de vreo 15 ani, împreună cu soția cu nepoții, și stăm peste noapte sub cerul liber, pe pături, fără să simțim nici o greutate”, ne-a spus bătrânul din Podu Iloaiei.
Sfântul le-a primit rugăciunea
Fără să li se pară greu sau să se vaite, pelerinii veniți din toate colțurile țării au rămas peste noapte în curtea mănăstirii. Unii s-au odihnit pe pături, sub cerul liber, alții, care aveau și copii, au stat pe timpul nopții în mănăstire sau în cele câteva chilii ale mănăstirii. Ei ne-au spus că este o bucurie unică să stea o noapte în preajma Sfântului Ioan cel Nou. Chiar când au ajuns la Suceava și s-au apropiat de racla cu moaștele Sfântului au simțit “o lumină, “o furnicătură”, ne-au spus unii, semn că Sfântul le-a primit rugăciunea, i-a binecuvântat.
“Venim la mănăstirea din Suceava nu de azi, de ieri. Venim de câțiva ani și nu ne mai săturăm să ne rugăm Sfântului, care face minuni în fiecare zi. Eu o am ca protectoare pe Sfânta Parascheva, dar asta nu înseamnă că nu vin să mă închin Sfântului de la Suceava”, ne-a povestit Aurica Cador, de 70 de ani, din Onești.
“Sunt bolnavă, dar nu las să treacă un an în care să nu vin să ating racla cu moaștele Sfântului”
Chiar dacă locuiesc în alt colț al țării decât Bucovina, unii pelerini îl consideră pe Sf. Ion cel Nou de la Suceava cel mai aproape de suflet. Și asta, pentru că minunile pe care le-a făcut în casele lor, în viețile lor, sunt cu totul speciale.
“Nici nu am cuvinte să vă spun cât de mare putere are Sfântul și cât m-a binceuvântat. Sunt bolnavă, dar nu las să treacă un an în care să nu vin să ating racla cu moaștele Sfântului, care îmi este cel mai aproape, cel mai mare protector al meu și al casei mele”, ne-a povestit Emilia Pal, de 71 de ani, din județul Bacău.
Trei ierarhi vor oficia stăzi Sfânta Liturghie
Astăzi, după slujbele obișnuite de dimineață (Sfântul Maslu, Sfințirea apei, Acatistul Sfântului) va începe, la ora 9:00, Sfânta Liturghie, care va fi oficiată, în curtea mănsăririi (pe o scenă îmbracă în cetină de brad și covoare tradiționale, cu flori roșii care reprezintă jertfa Sfântului și flori albe care semnifică culoarea Mântuitorului)de trei ierarhi, ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
După Sfânta Liturghie arhierească va urma, după cum este tradiția, pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe un traseu deja cunoscut de credincioși: Catedrala arhiepiscopală din Suceava – Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Mirăuți – Biserica „Sfântul Dumitru” – Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Catedrala „Nașterea Domnului” – Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (Tribunal) – Catedrala arhiepiscopală din Suceava.
Slujbă de priveghere
Curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou a fost ieri plină de pelerini, din toată țara
