Ruinele Curții Domnești a domnitorilor moldoveni Petru Mușat, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare ar putea fi refăcute și puse în valoare cu banii norvegienilor. După ce studiul de fezabilitate și proiectul de reconstrucție a vechilor clădiri a fost realizat gratuit de specialiștii firmei spaniole Arena, acum, Suceava are șanse să beneficieze de o finanțare nerambursabilă pentru punerea în aplicare a proiectului, din partea Norvegiei,
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că se fac demersuri pentru accesarea acestor fonduri din 2012:
“Curtea Domnească ar putea fi finanțată printr-un program de cooperare româno – norvegian, prin care Norvegia va oferi României 305 milioane de euro în perioada 2012 – 2014, fonduri nerambursabile. Anterior, când au mai oferit astfel de fonduri, au fost finanțate și proiecte din patrimonial cultural”.
Printre soluțiile tehnice propuse de specialiștii spanioli pentru punerea în valoare a ruinelor se numără o serie de rampe circulare de vizitare a complexului arheologic, refacerea parțială a zidurilor Curții Domnești, până la ultimele detalii cunoscute din datele istorice existente și reconstituirea întregului ansamblu arhitectonic în mod virtual.
Complexul turistic Curtea Domnească va dispune și de un mini-muzeu, cu spații expoziționale, săli de conferințe, dar și o sală specială, în care curtea voievozilor va fi reconstituită în mod 4D, o noutate absolută în România.