Fostul primar al orașului Gura Humorului în perioada 2000-2004, Mircea Dobre, se judecă de ani buni cu Curtea de Conturi Suceava, instituție care îi impută un prejudiciu de aproape 75.000 de euro, pentru anul 2002. În dosarul care-l privește pe Dobre se mai regăsește și Elena Ciornei, director economic al Primăriei Gura Humorului în acea perioadă.
Chiar dacă sesizarea Curții de Conturi a ajuns pe rolul Tribunalului Suceava încă de acum câțiva ani, procesul încă nu s-a finalizat. Un an și jumătate a durat expertiza efectuată în dosar, iar acum fostul primar și cea care a deținut funcția de director economic trebuie să achite aproape 7.000 de lei. Interesant este că o mare parte din neregulile semnalate de controlorii Curții de Conturi au fost confirmare și de expert, care în afara lui Mircea Dobre și a Elenei Ciornei, a reținut că o parte din prejudicii s-au produs și ca urmare a complicității Consiliului Local Gura Humorului, dar și a Consiliului Județean Suceava.
Lui Dobre și Ciornei li se impută plata sumei de 2,76 de miliarde de lei vechi, de la bugetul de stat, și a sumei de 381 de milioane de lei vechi, de la bugetul local, drept subvenție utilizată nelegal pentru plata reparațiilor la rețelele de distribuție a energiei termice din oraș, cheltuieli ce trebuiau făcute de concesionar.
În urma controlului care a vizat anul 2002, Curtea de Conturi a mai descoperit că primarul și directorul economic de la acea vreme se fac vinovați pentru că au cheltuit suplimentar peste 61 de milioane de lei vechi, inclusiv penalități de întârziere, pentru achitarea facturilor telefonice, depășind normativul de cheltuieli aprobat.
Mircea Dobre a fost primar al orașului Gura Humorului în perioada 2000-2004, și a câștigat alegerile din partea fostului PDSR, actualul PSD.