Cu privire la articolul intitulat ”Judecătorii au desființat Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” apărut în ziarul „Obiectiv de Suceava”, dar și referitor la cel publicat în „Monitorul de Suceava” și intitulat „Prefectura Suceava nu continua demersurile corecte pentru restituirea pădurilor bisericii”, Biroul de informare și relații publice a Curții de Apel Suceava formulează următorul drept la replică:
În interviul acordat celor două cotidiane locale d-nul avocat Vasile Lupu a făcut afirmații ofensatoare la adresa judecătorului care a soluționat dosarul Judecătoriei Suceava prin care instanța a dispus anularea actului constitutiv și al statutului fundației „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei”.
În opinia noastră, afirmațiile făcute de d-nul avocat referitoare la activitatea judecătorului în cauză sunt neadevărate și sunt de natură să afecteze reputația profesională a acestuia.
Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judecătorești, trebuie sa¬-și poată exercita funcția sa în deplină independență în raport cu toate constrângerile de natură socială și politică.
Considerăm că avocații sau părțile nu trebuie să facă afirmații ofensatoare sau dimpotrivă laudative la adresa judecătorilor referitor la modalitatea de soluționare a dosarelor.
Precizăm că hotărârea dată în dosarul respectiv este supusă căilor de atac prevăzute de lege, fiind unica modalitate de a fi puse în discuție motivele de nemulțumire ale părților.
Biroul de informare și relații publice al Curții de Apel Suceava