Indicatori buni

Curtea de Apel Suceava, locul doi pe țară la operativitatea soluționării cauzelor



Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava
Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava

Curtea de Apel Suceava este una dintre cele mai performante la nivel național. Potrivit statisticilor, Curtea de Apel Suceava se situează pe locul doi pe țară raportat la operativitatea soluționării cauzelor. Mai exact, acest indicator a crescut de la 62,02% în 2012 la 85,32% în cursul anului trecut. Trebuie spus că cea mai mare operativitate în ierarhia curților de apel a fost de 87%, iar Curtea de Apel Suceava este cu zece procente peste media națională.
„Cu toate că indicatorii statistici sunt cei care reflectă activitatea noastră, constituind criterii ce sunt avute în vedere de către factorii de decizie cu privire la managementul resurselor umane și materiale, principalul deziderat pe care l-au avut în 2013 judecătorii din cadrul instanțelor de pe raza Curții de Apel Suceava a fost realizarea unui act de justiție de calitate și creșterea încrederii cetățenilor în justiție”, a declarat Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava.
Încrederea în actul de justiție are printre indicatori și numărul hotărârilor pronunțate care au fost atacate. Statistica arată că la nivelul Curții de Apel Suceava din cele 16.385 de dosare penale soluționate au fost atacate 4.090, ceea ce înseamnă mai puțin de 25%. În ceea ce privește cauzele non-penale, dintr-un total de 72.571 de dosare s-au exercitat căile de atac în 19.735 de situații, ceea ce înseamnă 27,19%.
„Din punct de vedere al calității hotărârilor pronunțate, doar 2.230 dintre acestea au fost modificate în căile de atac, ceea ce înseamnă un procent de casare sau desființare de 2,51. Și în privința duratei medii de soluționare a cauzelor consider că suntem în grafic, la nivelul Curții de Apel fiind vorba de cinci luni, la tribunale de șase luni, iar la judecătorii de patru luni”, a mai arătat Maria Andrieș.



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor